Mobilizare masivă la vot a deţinuţilor din Ploieşti. A fost solicitată urna mobilă pentru sute de persoane private de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procesul de vot în stapele gratiilor este în plină desfăşurare

Mobilizare masivă la vot a deţinuţilor din penitenciarul Ploieşti. Încă de la primele ore ale dimineţii a fost solicitată urna mobilă care a fost instalată în Clubul penitenciarului.

332 de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Ploieşti şi-au exprimat dorinţa de a participa la votul pentru alegerile europarlamentare. În prezent, la penitenciar sunt în total 381 de deţinut, dintre care 356 au drept de vot.

Cristina Comnea, purtătorul de cuvânt al instituţiei a precizat că la Penitenciar a fost solcitiată urna mobilă, iar procesul de vot este în plină desfăşurare.

Potrivit aceleiaşi surse, la secţiile exterioare de la Movila Vulpii şi Berceni, procesul de vot s-a încheiat. Aici au votat în total 84 de deţinuţi.

La secţia de pe strada Rudului din Ploieşti, procesul de votare este mai greoi, având în vedere numărul mare de deţinuţi care au cerut să-şi exercite dreptul la vot.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort