Mănăstirea Suzana, locul încărcat de spiritualitate unde Liviu Rebreanu ar fi zămislit romanul „Ion“. Aici, şi animalele păstrează tăcerea

Situată într-un cadru natural de vis, într-o poiană de pe Valea Teleajenului, Mănăstirea Suzana este, de secole, unul din punctele de reper ale spiritualităţii din Prahova. Aici, unde până şi animalele păstrează tăcerea, Liviu Rebreanu ar fi scris romanul „Ion“.

Situată pe valea Teleajenului, la 40 de kilometri de Vălenii de Munte şi 14 kilometri de Măneciu, într-un cadru natural de vis, mănăstirea de maici Suzana impresionează, în primul rând, prin liniştea pe care o degajă şi care îi uimeşte de fiecare dată pe vizitatori, dar şi prin istoria bogată care a transformat-o într-un punct de reper al spiritualităţii româneşti. 

Despre mănăstire, Alexandru Vlahuţă scria, în 1908, că „este aşezată într-o poiană frumoasă, pe o frunte de dâmb, sub care se asvârl în Teleajen pârăul Stanca din dreapta şi Epuraşul din stânga. Acestea unindu-se în faţa mănăstirii, alcătuiesc aici o cruce de unde pornesc la vale într-un singur curs“.

Probabil că tot frumuseţea zonei a fost cea care a determinat-o, în 1740, şi pe Suzana Arşicu, o credincioasă din Săcele-Braşov, să ridice în poiană o biserică din lemn, înconjurată de chilii. „Schitul Susana“, unde ctitora a fost prima stareţă a locului, a primit ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae.

După 100 de ani, bisericuţa din bârne nu a mai putut fi folosită, afectată de intemperii, astfel că, în 1840, aceasta este înlocuită cu o biserică de piatră, având ca stareţă tot o măicuţă Suzana (Albuleţ). Istoria acesteia a fost una extrem de scurtă, de numai 40 de ani, fiind ruinată de un cutremur.

Potopul de la schimbarea hramului

De această a doua biserică se leagă şi o povestioară locală. După ce, timp de un secol, Sfântul Nicolae protejase lăcaşul de rugăciune, ctitorii au decis să aleagă un alt sfânt protector, cu prilejul noii construcţii. În ziua sfinţirii, după cum arată un document găsit în biblioteca mănăstirii „din curatul senin un mic nor se ivesce pe cer, şi în cel mai scurt timp se măresce acoperând vezduhul, şi încărcat peste măsură varsă asupra monastirei şiroe de apă nesecat; râurile se varsă numai de cât şi furiose es din matca lor. Teleajenul, turbat şi plin de spume inundează văile ducând cu el în vale tot ce întâlnesce în cale, surpând malurile, dărâmând copaci şi rostogolind stâncile!“.

Autorităţile, delegaţii şi clerul prezent, venit pentru serbarea schimbării hramului au fost cuprinşi din toate părţile de puhoaie, şi-au pierdut veşmintele, cărţile şi toate mirodeniile sfinte necesare pentru sfinţirea bisericii. Ca prin minune, ei au scăpat teferi, şi au hotărât ca hramul bisericii să rămână, în continuare, „Sfântul Nicolae“.

Reculegere în chiliile maicilor

În 1882, pe când stareţă la Suzana era maica Natalia Perlea, mătuşa marelui compozitor şi dirijor Ionel Perlea, o a treia biserică (cea actuală) este gata, în stilul arhitecturii munteneşti.

Pictura bisericii, în ulei, este opera maestrului Petre Nicolau din Ploieşti, unul dintre cei mai buni ucenici ai marelui pictor Gheorghe Tattarescu. Cu prilejul reparaţiilor făcute bisericii în 1976, pictura a fost restaurată de Gheorghe Vânătoru. Tot în anii ’70, în urma unui incendiu, întreg ansamblul monahal a fost renovat. 

În prezent, aici trăiesc aproximativ 40 de măicuţe, care au chilii şi gospodării şi unde, câteodată, sunt cazaţi şi turişti veniţi să se roage la Suzana, în liniştea care parcă îţi sparge timpanele. Vizitatorii obişnuiesc să spună că până şi animalele păstrează liniştea la Suzana. Preţurile sunt derizorii, 20 de lei pe noapte.

Impresionant este şi modul de viaţă al maicilor care nu stau o clipă. De dimineaţă şi până seara muncesc la câmp, în gospodărie, deretică în biserică, în locuinţele proprii şi participă la cele trei slujbe zilnice.

Casă pentru orfani şi loc al dulceţurilor

După Primul Război Mondial, maicile de la Suzana au crescut şi au educat aici copii orfani, săraci, bolnavi. Mai târziu, în curtea mănăstirii s-a înfiinţat şi un atelier de covoare, unde au învăţat tinerele absolvente ale cursului primar.

Astăzi, măicuţele de la Suzana sunt specialiste în pregătirea dulceţurilor şi a şerbetului din fragii şi zmeura locală. În perioada iernii, în fiecare chilie există câte un război de ţesut, astfel că maicile îşi pun toată priceperea şi răbdarea în confecţionarea covoarelor.

Se spune că însuşi Liviu Rebreanu a scris, în liniştea de la Suzana, romanul „Ion“. În cimitirul mănăstirii îşi găsesc odihna şi 20 de ostaşi din Primul Război Mondial.

Vă mai recomandăm

Fabuloasa operă a inginerului Nicolae Pissiota, aromânul bogat care a deţinut şi Hotel Cişmigiu

Povestea bisericii călătoare de la Jercălăi. Construită în Mureş, a fost mutată la Castelul Bran şi apoi strămutată în Prahova, pentru că devenise bodegă