Lukoil a premiat proiecte româneşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Rusia, Lukoil oferă aceste premii din 2005, când în oraşul Perm a fost lansat concursul de proiecte. În România, competiţia se află la prima ediţie, alegându-şi câştigătorii dintre ONG-uri şi instituţii publice cu profil educativ-cultural.

Premiile au fost oferite atât de Lukoil România, cât şi de Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti.

Astfel, la secţiunea Ecologie Lukoil România a premiat proiectul „Cluj Napoca, oraş-parc” al Asociaţiei nonprofit Serena, proiectul „Plantăm ca să respirăm”, al Asociaţiei Tinerilor Ecologi Români din Iaşi TERIS şi proiectul „Plantăm, respirăm şi ne jucăm” al Asociaţiei Visit Me.

La festivitate, au fost prezenţi Victor Jumbei, director general al Lukoil România, şi, din partea Lukoil Moscova, de Vladimir Gherasimov, şef de departament pentru comunicare interregională.

”Vreau să-i felicit atât pe câştigătorii acestei ediţii, dar şi pe cei care nu au reuşit. La anul, dacă lucrează mai mult la proiectele lor au toate şansele să reuşească”, a declarat Vladimir Gherasimov.

Premiile secţiunii Spiritualitate şi cultură, precum şi a celei dedicate sportului, au fost  oferite de Rafinăria Petrotel-Lukoil, reprezentată de directorul său general Aleksei Kovalenko. În prima secţiune, pe primul loc s-a clasat Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova cu proiectul „Centru cultural privind impactul antropic şi educaţie ecologică”, urmaţi de studenţii Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti Gabriel Ivan şi Georgiana Vulpe, cu proiectul unei şcoli de dansuri populare („Păstrătorii de tradiţii”) şi de ambiţiosul proiect al Colegiului ploieştean Elie Radu, „Cercul de robotică Ercast”, care îşi propune să înveţe 300 de elevi să proiecteze roboţi. Premiile acestei secţiuni însumează 18000 dolari, repartizaţi egal fiecărui proiect.

Asociaţia Sportivă Întoarce-te la sport s-a impus cu proiectul „Mereu în mişcare – Fuel through Life”.

Din partea Primăriei Ploieşti, a fost prezent viceprimarul Cristian Ganea: „Ce să mai vorbim, suntem cei mai buni. Ploieştiul a luat spuma premiilor”. a declarat acesta.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat