LPF consideră regulamentară folosirea lui Pecanha la Braşov: Petrolul nu riscă nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pecanha şi-a ispăşit pedeapsa înainte de meciul cu FC Braşov. FOTO fcpetrolul.ro

Liga Profesionistă de Fotbal a solicitat luni Federaţiei Română de Fotbal să certifice faptul că FC Petrolul nu a încălcat regulamentele folosindu-l pe portarul Peterson Pecanha în confruntarea cu FC Braşov

LPF a cerut, totodată, federaţiei condusă de Răzvan Burleanu să emită o decizie/circulară prin care să clarifice această situaţie.

Potrivit LPF, suporterii Petrolului pot sta liniştiţi, întrucât nu există niciun pericol ca partida cu FC Braşov, disputată duminică şi câştigată de formaţia ploieşteană cu 1-0, în prima etapă a Ligii 1, să fie pierdută la ”masa verde”, în urma contestaţiei făcute de gazde privind folosirea lui Pecanha.

Goalkeeper-ul galben-albaştrilor a fost suspendat două jocuri, în urma incidentelor de la meciul cu Steaua, din stagiunea trecută, pedeapsă pe care şi-a ispăşit-o, brazilianul nefiind utilizat în meciurile cu Corona Braşov, din ultima etapă, şi nici în Cupa Ligii contra Universităţii Cluj.

„Suspendarea ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene intervine din oficiu şi se execută începând cu primul joc oficial, în ordinea în care se desfăşoară jocurile, în calcul intrând numai jocurile din cadrul competiţiei în care a fost înregistrat cumulul de cartonaşe galbene.

Aceste prevederi regulamentare nu fac referire în mod explicit la Cupa Ligii şi nici la Super Cupa României în contextul în care, cel puţin pentru Super Cupa României, este unanim admis că un jucător care a fost eliminat în Campionat sau Cupa României urmează a executa suspendarea în Super Cupă, dacă acesta este primul joc oficial disputat de echipa sa.

În acelaşi timp, potrivit regulamentului competiţiei, suspendările aplicate în Cupa Ligii se execută începând cu primul joc oficial ce urmează meciului în care a fost aplicată sancţiunea, în calcul intrând atât cele din Campionat cât şi cele din Cupa României sau Super Cupa României“, se arată în răspunsul primit de LPF.

Vă mai recomandăm

Au învins pe teren, dar riscă să piardă meciul cu FC Braşov la „masa verde“. De ce este Petrolul pasibilă de depunctare

VIDEO Avem un campionat de râsul lumii. Prima etapă: o ieşire golănească live la TV, plus un haos regulamentar

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Vaccinarea antigripală în 2025-2026. Cine se poate imuniza gratuit și unde
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla