Letonul Ivars Timermanis continuă cu CSU Asesoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivars Timermanis. Foto csuasesoft.ro

Ivars Timermanis a fost legitimat în grabă de CSU Asesoft, în chiar ultima zi a perioadei de transferuri. Baschetbalistul în vârstă de 30 ani a şi debutat pentru noua sa echipă în victoria de la Constanţa, scor 74-56, nereuşind să-şi treacă numele pe lista marcatorilor.

Campioana României a definitivat, la prima vedere, garnitura jucătorilor străini pentru noul sezon. Ultimul sosit, Ivars Timermanis, a avut nevoie de doar câteva antrenamente pentru a-l convinge pe Arnautovic de calităţile sale, astfel că, cel puţin până la finele actualei stagiuni, letonul va face parte din lotul lui CSU Asesoft.

„Am decis să-l legitimăm pe Timermanis în data de 4 octombrie, în chiar ultima zi în care puteam perfecta transferuri. Am vrut, astfel, să nu pierdem, din start, o opţiune de extra-transfer, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Ne-am asumat un risc, existând posibilitatea de a ne despărţi de jucător, în cazul în care nu ar fi confirmat. Timermanis este, însă, un baschetbalist inteligent, care ne-a lăsat o impresie foarte bună şi sperăm ca, până la ora jocului cu BC Mureş, de duminică, să înveţe schemele şi să se integreze în sistem", a declarat Ionuţ Georgescu, preşedintele executiv al grupării ploieştene.

Timermanis are la activ 4 titluri de campion în Letonia, dintre care trei cu BK Ventspils, în 2004, 2005 şi 2006, şi unul cu Barons Riga, în 2010. În urmă cu doi ani, Timermanis a fost numit cel mai bun baschetbalist leton, în CV-ul său fiind trecute experienţe în Polonia, Germania sau Ucraina.

csuasesoft.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată