Leonard Doroftei rămâne fără barul din Ploieşti. Primăria l-a somat să evacueze spaţiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul pugilist Dorin Leonard Doroftei se află în conflict deschis cu Primăria Ploieşti după ce a primit, din partea administraţiei publice, un ordin de evacuare a spaţiului unde funcţionează pub-ul sportivului.

Conform documentului trimis de Primăria Ploieşti, pugilistul trebuie să mute barul din actualul sediu din Ploieşti, şi asta până în data de 25 august 2017, şi asta pentru că localul său funcţionează într-o clădire cu risc seismic, iar autorităţile nu mai pot emite autorizaţie de funcţionare.

Problema legată de „Doroftei pub“, barul din centrul Ploieştiului al fostului pugilist, s-a ivit imediat după tragedia din Colectiv, odată cu modificările aduse legislaţiei privind funcţionarea localurilor de alimentaţie publică. Noile norme, care au intrat în vigoare în 2016, nu mai permit ca barurile şi restaurantele să funcţioneze în clădiri cu risc seismic. Leonard Doroftei susţine însă că, în cazul lui, situaţia este mult mai complicată, atâta vreme cât el se află într-un parteneriat chiar cu Primăria Ploieşti, iar în spaţiul unde se află pub-ul său a investit peste 150.000 de euro.

„În anul 2007, când eram încă pe val, Primăria Ploieşti, prin primarul Emil Calotă, mi-a dat acest spaţiu fără să mă informeze că această clădire are vreo problemă. Prin contract am fost obligat să investesc cel puţin 50.000 de euro, iar eu am dat banii aceştia doar ca să dotez bucătăria. În total am investit aici foarte mulţi bani, mult mai mult decât era prevăzut în contract. Mi-au dat un pub din anii ’60, care arăta exact ca în anii ‘60, iar eu a trebuit să aduc multe îmbunătăţiri. Niciodată nu mi-am scos banii investiţi, pentru că în fiecare an trebuie să repar câte ceva. Urma să intru din nou în reparaţii, pentru că tavanul a fost inundat de către vecini“, a declarat, pentru „Adevărul“, Leonard Doroftei.

Clădirea în care funcţionează Doroftei Pub a fost construită în anii '60 şi a fost catalogată cu risc seismic FOTO Diana Frîncu

Fostul pugilist a adăugat că în restaurantul său din Ploieşti nu organizează doar concerte sau petreceri, ci are activităţi sportive şi culturale care atrag frecvent tineri şi chiar elevi de liceu. „Cu Şcoala Altfel au venit elevi chiar din Vrancea la pub, să bea un suc şi să stea de vorbă cu mine. Am organizat competiţii de şah pentru copii, am făcut concerte pentru ploieştenii mei, am investit banii mei, munciţi cu greu, credeţi-mă, pentru care am plătit taxe“, a adăugat Doroftei.  

Fostul sportiv spune că a aflat despre faptul că trebuie să evacueze spaţiul unde se află restaurantul său în urmă cu zece zile, atunci când a primit acasă un ordin de evacuare. Contrariat de situaţie, a soliciat o audienţă la actualul primar al Ploieştiului, Adrian Dobre, doar că discuţiile nu au avut niciun rezultat în favoarea sa.

„Înţeleg că acestea sunt legile, dar şi ei trebuie să mă înţeleagă pe mine. Am contracte cu furnizorii, am contracte de finalizat, nu pot să mă mut aşa, de pe o zi pe alta. Am fost şi eu la primar să văd despre ce este vorba şi am înţeles că se evacuează toate firmele care au contract cu primăria şi care funcţionează în clădiri cu risc. Vă daţi seama că, dacă aş fi ştiut că aceea este o clădire cu risc, nu mai investeam atâţia bani. Mă evacuează pe mine şi pe cei de la Galeriile de Artă (n.r. - care funcţionează la parterul aceleiaşi clădiri unde se află şi Doroftei Pub), pe noi aştia cu mulţi clienţi. Locatarii care stau în bloc rămân acolo“, a adăugat fostul pugilist.

Chemat în instanţă

Reprezentanţii Primăriei Ploieşti susţin că evacuarea barului lui Doroftei este impusă de noile legi care au intrat în vigoare după incendiul din clubul Colectiv, iar administratorul societăţii are posibilitatea să-şi caute dreptatea în instanţă. „A existat o notificare din anul 2016, din martie sau aprilie, iar în urma acelei notificări există acum o procedură în instanţă. Din ce am înţeles eu, domnul Doroftei este chemat în instanţă pentru evacuarea acelui spaţiu. Se va judeca cu Primăria Municipiului Ploieşti“, a declarat Adrian Dobre, edilul municipiului Ploieşti.

Restaurantul deţinut de Doroftei se află la primul etaj al unui bloc de locuinţe din centrul municipiului Ploieşti. Imobilul a fost construit în anii ’60 şi încă de la darea în folosinţă în acelaşi spaţiu a funcţionat terasa Continental, una dintre cele mai căutate din Ploieşti.

Mai multe pentru tine:
Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Cele mai bune locuri de grătar pentru sărbătoarea de 1 Mai
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Moment istoric pe Bega. Prima cursă după 1988 între Timișoara și Otelec. Vaporul cu 45 de pasageri a ajuns după trei ore