Jurnalist interzis la evenimentele organizate de clubul Astra Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul sportiv Marian Dima, de la ziarul Prahova, a fost anunţat ieri de reprezentanţii clubului Astra că nu mai este primit la conferinţele de presă organizate de formaţia ploieşteană. Pentru Dima, care a fost şi ofiţer de presă la Astra nu cu mult timp în urmă, este a doua interdicţie dictată de club în mai puţin de 10 ani

Jurnalistul ploieştean susţine că a fost contactat telefonic de actualul ofiţer de presă de la Astra, Geo Raeţchi, care i-a comunicat decizia luată de conducere. Supărarea a venit în urma mai multor articole în care Dima a vorbit despre modul în care este administrat clubul. Picătura finală a fost, se pare, articolul cu titlul „Astra Naţională“, despre convocarea a şase fotbalişti la loturile naţionale, considerat denigrator de conducerea grupării din cartierul 9 Mai. Marian Dima este membru în Asociaţia Presei Sportive şi corespondent Pro Sport. El a deţinut, culmea, şi postul de ofiţer de presă al clubului ploieştean, până în urmă cu un an şi ceva. Interesant este că, de mai multe luni, el nu mai pusese nicio întrebare la conferinţele de presă organizate de club, fiind în ceea ce am putea numi „silenzio Astra“.

Aceasta este cea de-a doua interdicţie, prima venind în urmă cu aproximativ nouă ani, după o ceartă cu antrenorul de-atunci, Gigi Mulţescu. „S-a mai întâmplat acest lucru, acum vreo 9 ani, pe vremea când preşedinte era tot Petre Buduru, iar antrenor Gheorghe Mulţescu. A urmat, după un «episod» în care un poliţist comunitar m-a ţinut la poartă, fuziunea, desfiinţarea clubului, reînfiinţarea, retrogradarea, promovările, din nou Buduru, Iancu, Barbu, Şumudică, o poveste întreagă! Care va continua, probabil", scrie Dima în ziarul Prahova de astăzi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată