Hoţ prins în flagrant în timp ce fura bani dintr-un magazin. Ce l-a dat de gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au fost alertaţi de alarma magazinului FOTO Arhivă

Bărbatul a fost prins în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă de către o patrulă  din cadrul Secţiei nr. 2 de Poliţie Ploieşti în timp ce se afla într-un magazin alimentar de unde furase câteva sute de lei.

 ”În fapt, în jurul orei 01:30, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza municipiului Ploieşti, au auzit o alarmă de siguranţă declanşată la un magazin alimentar. Apropiindu-se, au observant că geamul de la ghişeul pentru vânzare este spart, motiv pentru care au procedat la efectuarea de verificări în apropierea societăţii comerciale, ocazie cu care au identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vâsrtă de 35 de ani din comuna Târgşorul Vechi”, potrivit Poliţiei Prahova.

Cu ocazia identificării, asupra sa a fost găsită suma de 300 de lei. Totodată, poliţiştii au observat că bărbatul avea o tăietură la mână, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În baza probatoriului administrat, faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive, arată sursa citată.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infrcaţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun