Hoţ dat de gol de levierul care îi ieşea din sacoşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. FOTO: Adevărul

Un bărbat din Buzău are toate şansele să ia premiul începutului de an pentru cel mai naiv hoţ. Acesta a fost prins de poliţiştii din Ploieşti după ce agenţii au observat levierul care îi ieşea din sacoşă

Duminică dimineaţă, un echipaj al Poliţiei Locale Ploieşti, aflat în patrulare în zona Bulevardului Republicii, a remarcat un bărbat care avea asupra lui o sacoşă de rafie din care se putea observa o parte dintr-un levier.

Cum a dar cu ochii de poliţiştii locali, individul a devenit agitat şi a luat-o la fugă pe strada Tache Ionescu, dar a fost reţinut după circa 20 metri.

Asupra bărbatului de 54 de ani, cu domiciliul în Buzău, a fost găsit un levier, o şurubelniţă şi câteva cutii de conserve.

Individul a fost condus la Secţia nr. 1 de Poliţie, acolo aflându-se că acesta figura în baza de date ca fiind  suspect pentru spargerea unui magazin.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale l-au condus pe suspect la sediu pentru cercetări, faţă de acesta fiind luată măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa