Free Fest, ediţia a II-a, ia startul la Bucov. Rockerii vor invada Ploieştiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest weekend, în parcul Contantin Stere, de la Bucov, va avea loc cea de-a doua ediţie a festivalului de muzică „Free Fest". În cadrul evenimentului, se vor reuni unele dintre cele mai celebre trupe din ţară, din arealul muzicii rock şi electro.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc în această seară de la ora 18.00, când pe scenă va urca trupa Lied Project şi se va încheia duminică, la 12.00. Pe parcursul celor trei zile, pe scenă vor urca trupe precum Trooper, El Negro, E.M.I.L., Sport Sangeros 3, Darauf, Travka, Lefters, S.A.N., PseudoNoise, Pilgrims Progress, Specii, Cedry2k, Monobrow şi Vizi.

În cadrul festivalului, va exista şi un traseu moto amenajat, se vor desfăşura concursuri moto şi se va organiza o paradă a motocicliştilor care a devenit deja o tradiţie. Vor fi două zone de camping, amenajate şi păzite, una pentru motociclişti, iar cealaltă pentru restul participanţilor. Intrarea publicului va fi liberă, iar camparea costă 10 lei. Ediţia de anul trecut care s-a desfăşurat în aceeaşi perioadă a adus la Bucov 60.000 de Watti, 18.000 de persoane, 29 de trupe şi 109 artişti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG