FOTO VIDEO Participanţii la mitingul PSD din Bucureşti: „Merg ca să se rezolve. Nu ştiu eu, să spună şeful“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autocarele care au dus simpatizanţii PSD Prahova la mitingul din Bucureşti au fost împrăştiate prin tot oraşul pentru a nu atrage atenţia şi pentru a fi siguri că nu pierd oameni pe drum. Unii dintre participanţi habar nu aveau de ce merg la miting, deşi au fost instruiţi de către liderii de grup să răspundă corect ziariştilor.

Îmbrăcaţi regulamentar, cu tricou sau cămaşă albă, dar în pantaloni sport, susţinătorii social-democraţilor din Prhaova s-au îmbarcat, sâmbătă, pentru a participa la marele miting de la Bucureşti. 

Uşor dezorientaţi, unii dintre ei nu ştiau exact motivul pentru care au plecat sâmbătă de acasă pentru a merge în Capitală. ”Aşa ne-a zis şeful!”. Întrebaţi cine este şeful, ridicau din umeri, începeau să râdă şi se fereau să dea un răspuns exact. Păreau instruiţi şi răspundeau întrebărilor că merg pentru ”a se rezolva”, dar uitau esenţialul. Nu ştiau exact ce trebuie ”să se rezolve”. 

Unii îngăimau ceva legat de Kovesi, dar cu greu au putut da un răspuns coerent. Dacă unul dintre ei ”sărea calul” şi încerca să răspundă obraznic, era imediat apostrofat de liderul de grup.

Din Ploieşti susţinătorii PSD s-au îmbarcat din mai multe puncte strategice ale oraşului, din cartierul Nord, din zona Podul Înalt, din faţa sediului Tribunalului Prahova şi din faţa Hipodromului situat la ieşire din Ploieşti spre Bucureşti. 

Strategia PSD Prahova de a nu încurca circulaţia şi de a nu atrage atenţia prea mult asupra momentului plecării susţinătorilor a dat roade. Autocarele, câtea zeci, au fost împărţite prin tot municipiul Ploieşti, în toate cartierele importante şi de aici au adunat oamenii chemaţi la miting.

Mai multe persoane care susţineau că sunt angajaţi ai unei firme de salubritate din Ploieşti au spus  ”şefu' ” le-a spus să vină la mitingul de la Bucureşti FOTO Diana Frîncu

La fiecare autocar se vedea clar cine este liderul de grup. Era cel care aducea pachetele cu mâncare şi sticlele cu apă, vocifera, dădea telefoane după vreun întârziat, îi certa pe cei care aveau un comportament nepotrivit şi în cele din urmă era cel care a dat semnalul pentru îmbarcarea în autocare. În general, coordonatorii de grupuri mari nu s-au urcat în autocare, ci au mers însoţiţi de alţi lideri locali, cu autoturismele personale.

Din Ploieşti s-a plecat la ora 17.00, pentru că până la Bucureşti mai mult de o oră şi jumătate cu viteza pe care şi-o poate permite un autocar nu se face. Liderul PSD Prahova, Bogdan Toader, a declarat că din judeţ vor pleca la Bucureşti cel puţin 5000 de simpatizanţi. Greu de spus dacă acest număr a fost în realitate, pentru că autocarele au fost împrăştiate pe tot teritoriul judeţului şi nu a existat un punct anume de întâlnire sau cel puţin acesta nu a fost făcut public.

Cert este că în parcările benzinăriilor de pe DN1, pe sensul către Bucureşti, inclusuv în parcarea unui mall aflat la intrare în Ploieşti, au putut fi văzute, începând cu orele prânzului, zeci de autocare parcate pe care scria ”Cursă specială”, iar pasagerii erau îmbrăcaţi toţi în cămăşi albe.

Susţinători ai PSD din Braşov au poposit pentru câteva zeci de minute în parcarea unui mall din Ploieşti FOTO Diana Frîncu

Abordaţi, cei mai mulţi refuzau să stea de vorbă. Cu greu câte unul îndrăznea să spună din ce oraş venea grupul. În momentul în care au realizat că stau de vorbă cu ziarişti, şeful grupului dădea strigarea şi erau toţi urcaţi în autocar.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €