FOTO Ploieştiul sub cod portocaliu. Oraşul lopeţilor şi al maşinilor blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nici 24 de ore de la debutul codului galben, şi apoi portocaliu, Ploieştiul a fost paralizat de ninsoarea abundentă. Sute de maşini au rămas blocate în parcări sau pe străzile nedeszăpezite, iar oamenii au trudit ore întregi, cu lopeţi, să scoată autoturismele din nămeţi

Trafic în viteza melcului, alei cu zăpadă de peste 20 de cm, maşini îngropate în nămeţi şi un viscol care spulbera ninsoarea şi oamenii deopotrivă. Aşa arăta sâmbătă Ploieştiul, la nici 24 de ore de la începerea ninsorii şi în perspectiva a încă cel puţin o zi şi o noapte de condiţii meteorologice extreme.

Viscolul puternic a fost cel care a provocat cele mai multe inconveniente. Zăpada a fost adunată în straturi mari pe maşinile din parcări, astfel că cei care s-au încumetat să plece cu autovehiculele de acasă au avut mult de lucru pentru a le scoate de sub zăpadă.

În cele mai multe cazuri, pentru că utilajele de deszăpezire nu au intervenit decât pe arterele principale, stratul gros de zăpadă, sub care era gheaţă, a dus la derapaje, iar maşinile, în loc să pornească, mai mult au blocat traficul în zona blocurilor şi a parcărilor.

Doar cei foarte norocoşi, ajutaţi de familie sau vecini cu lopeţile, au putut să iasă pe străzile principale, însă nici aici situaţia nu a fost mai bună. Un strat gros de zăpadă frământată, atât pe şosea, cât şi în apropierea carosabilului, a făcut ca traficul să se desfăşoare sâmbătă cu viteza melcului, atât pentru mijloacele de transport în comun cât şi pentru ploieştenii ieşiţi cu maşinile personale.

O altă coordonată a zilei au fost lopeţile. Fie că trudeau în parcări sau în faţa blocului, pentru a putea ieşi sau intra în locuinţe sau mergeau pur şi simplu pe stradă, toţi ploieştenii au avut sâmbătă şi câte o lopată. 

Informaţiile pe care le au autorităţile din Ploieşti arată că, până duminică seară, la ora 22.00, când este în vigoare atenţionarea cod portocaliu de ninsori şi viscol, în Ploieşti sunt aşteptate depuneri de zăpadă de 40-50 cm, iar vântul va atinge viteze de 70-75 km/h.

Vă mai recomandăm

Primăria Ploieşti a cerut, pentru luni, suspendarea cursurilor şcolare din oraş

DN 1 D, Albeşti – Urziceni, şi DN 1 B, Mizil - Buzău, au fost închise circulaţiei. Situaţia drumurilor din Prahova
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată