Fiul patronului Cris Tim, arestat într-un dosar de trafic de cocaină. A fost prins în flagrant în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiul patronului Cris Tim, arestat la solicitarea DIICOT FOTO Arhivă

Vlad Cristian Timiş, fiul lui Radu Timiş, patronul societăţii Cris Tim, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, a fost arestat preventiv la Criaova într-un dosar de trafic de droguri.

 Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost filat şi ulterior prins de DIICOT  în timpul unei tranzacţii care ar fi avut loc pe raza judeţului Prahova.

Surse apropiate de anchetă au precizat că tânărul Timiş a fost prins în data de 14 septembrie, la intrarea în Câmpina dinspre Sinaia. Procurorii aveau informaţii că Vlad Timiş urma să se întâlnească cu un colaborator de-al său de la care urma să primească banii primiţi din vânzarea unei cantităţi de cocaină. Cei doi au fost prinşi în flagrant, arată sursele citate.

Vlad Cristian Timiş şi colaboratorul său, Florin Daniel Stoian, au fost duşi la Craiova, pentru a fi audiaţi în cauză de către procurorii DIICOT. Pe numele său a fost solictată măsura arestării preventive, dosarul aflându-se pe rolul secţiei penale a Tribunalului Dolj.

Instanţa a aprobat solictarea procurorilor DIICOT astel că Vlad Timiş şi cel de-al doilea inclupat, Daniel Stoian, au fost arestaţi pentru 30 de zile, soluţia nefiind una definitivă, dar executorie.

”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Timiş Vlad-Cristian pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14 septembrie 2021 şi până la data de 13 octombrie 2021, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stoian Daniel-Florin pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14 septembrie 2021 şi până la data de 13 octombrie 2021, inclusiv”, conform portalului instanţelor de judecată.

Soluţia Tribunalului Dolj a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, dosarul fiind programat pentru soluţionare în data de 20 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”