Fetiță de doar 9 ani, șantajată pe rețelele sociale de un tânăr din Timiș. DIICOT a intrat pe fir

0
Publicat:

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 21 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj. Victima este o fetiță de 9 ani.

Pornografie infantilă, depistată de DIICOT SURSA Arhivă

În perioada mai-august 2023, inculpatul profitând de starea de vulnerabilitate a unei persoane vătămate minore, prin amenințarea cu distribuirea în mediul on line a unor anunțuri în numele victimei privind prestarea de servicii sexuale, a constrâns-o să producă și să îi transmită prin intermediul unei aplicații de mesagerie, materiale cu conținut sexual explicit, pe care le-a deținut, stocat și distribuit altor persoane. De asemenea, inculpatul a amenințat persoana vătămată minoră cu publicarea materialului pornografic pe care deja îl deținea, în situația în care nu va da curs cererilor sale”, transmite DIICOT.

Mascații au fost într-o percheziție la locuința bărbatului din județul Timiș, acolo unde au fost identificate și ridicate două telefoane mobile, o tabletă și 35 cartele SIM utilizate în activitatea infracțională.

La data de 04.08.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunerea de arestare preventive a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul BCCO Ploiești. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de jandarmi Mobile Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, mai precizează DIICOT.

Psiholog: Pornografia poate fi o dependenţă destul de comună

Pornografia a existat întotdeauna, într-un mod sau altul şi a fost mereu un subiect controversat. Unii oameni nu sunt interesaţi de aceasta, iar unii sunt profund ofensaţi când doar aud cuvântul. Alţii o utilizează ocazional, iar alţii în mod regulat. Totul se rezumă la preferinţele personale şi la alegerea personală.

Potrivit cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), dependenţa de pornografie se referă la o persoană care devine dependentă emoţional de pornografie până la punctul în care aceasta interferează cu viaţa de zi cu zi, relaţiile şi capacitatea de a funcţiona.

„Este uşor de înţeles cum aceasta ar putea fi o problemă, având în vedere disponibilitatea pe scară largă a pornografiei pe Internet. Acest tip de dependenţă poate fi destul de comună. O dependenţă este mai mult decât un interes intens pentru ceva. Este o afecţiune care schimbă creierul şi corpul şi determină persoana să se simtă nevoită să continue să utilizeze o substanţă sau să participe la o activitate, în mod excesiv, chiar şi atunci când face acest lucru îi poate face rău“, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ea arată că majoritatea cercetărilor privind dependenţa sugerează că dependenţa activează regiuni din creier asociate cu motivaţia şi recompensa. Mai exact, modifică sistemul de dopamină al organismului.

„Atunci când o persoană cu dependenţă foloseşte iniţial substanţa sau se angajează în comportament, primeşte o doză intensă de dopamină, care-i provoacă sentimente de plăcere şi recompensă. În timp, corpul începe să producă mai puţină dopamină şi să se bazeze pe substanţă sau comportament pentru a suplini lipsa dopaminei. Dependenţa afectează şi alte aspecte ale creierului, schimbându-l constant şi făcând din ce în ce mai dificilă evitarea substanţei sau a comportamentului dependenţei. Sexul poate fi un comportament extrem de satisfăcător, în ceea ce priveşte dopamina. Utilizarea excesivă a pornografiei poate duce, de asemenea, la dependenţă”, arată psihologul Laura Maria Cojocaru.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi