Elevii de clasa a VIII-a din Prahova sunt în așteptarea rezultatelor de la evaluare. Vezi ce au făcut anul trecut!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afișarea rezultatelor este programată pentru vineri, 29 iunie

În plină reexaminare a lucrărilor de la limba și literatura română, pentru aplicarea noului barem pentru subordonata subiectivă/predicativă, elevii de clasa a VIII-a din Prahova trebuie să amâne cu câteva ore aflarea rezultatelor, operațiune programată vineri, până la ora 14.00. Anul trecut, examenul a fost o adevărată piatră de încercare.

Astfel, dintre cei 7.747 de elevi participanţi la evaluarea națională din 2011, 1.900 au luat note cuprinse între 1 şi 4,99.

Cei mai mulţi dintre candidaţii care au obţinut aceste note proveneau din mediul rural. Ca un exemplu, 347 de elevi de la ţară au luat între 4 şi 4,99 la română, iar 733 la matematică.

Cu toate acestea, şi 54 de participanţi din mediul urban au luat doar note între 1 şi 1,99.

Vedeți aici cum au sărbătorit elevii finalul examenelor

Fetele, pe podium

Dintre cei 7.747 de elevi participanţi, s-au ridicat, însă, şi elite. 65 au obţinut nota 10 la română, iar 126 la matematică. Şi segmentul cuprins este 9 şi 9,99 este bine reprezentat: 1.386 de candidaţi cu astfel de note la română şi 711 la matematică.

Tot ca o constantă a ultimilor ani, fetele au câştigat „bătălia sexelor" de la evaluarea naţională, atât la ţară cât şi la oraş. Ele sunt cele care au luat cele mai mari note, deopotrivă la matematică şi limba română.

Nemulţumiţii au depus şi 536 de contestaţii: 320 la română şi 216 la matematică.

Anul acesta, în Prahova, 6.122 de elevi s-au înscris la evaluarea națională.

Afişarea rezultatelor finale (după contestaţii) va avea loc în data de 2 iulie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete