Educatoarea din Ploiești suspendată pentru că lovea copiii refuză să respecte decizia. Noi acuzații

0
Publicat:

O educatoare bătăușă de la o grădiniță din Ploiești a reușit să își pună toată lumea în cap, după ce a agresat mai mulți copii. Deși suspendată, ea continuă să vadă de cei mici, în sala de grădiniță.

Gradiniță. FOTO Arhivă

Educatoarea este cercetată disciplinar pentru că ar fi lovit copiii şi suspendată din funcţie. Chiar și-așa, ea refuză să plece din clasă de două săptămâni. Între timp, a agresat din nou o fetiţă, de la care a şi pornit ancheta internă. Mai mulţi părinţi dar și Inspectoratul Școlar au făcut plângeri la Poliţie şi la Protecţia Copilului în acest caz.

Consiliul de administraţie a fost întrunit, a aprobat aplicarea acestui articol, a fost adus la cunoştinţa doamnei, dar nu vrea să se supună acestei decizii”, a declara, la Antena 3, Laura Ghiţă, directoarea grădiniţei.

Directoarea grădiniţei spune că tot ce poate să facă pentru a proteja copiii este să îşi pună colegele să o supravegheze.

Totul a ieșit la iveală când o mamică și-a înregistrat fetița în timp ce aceasta povestea cum a fost bătută pentru că se juca, potrivit Antena 3.

Discuție părinte - copil:

- „A bătut vreun copil?

- Cred că da. Pe mine.

- Adică ce ți-a făcut?

- M-a bătut.

- Şi cum te-a bătut? Hai, zi! Ţi-a dat o palmă la fund?

- Da!

- Tu vorbești serios sau minți?

- Nu mint!”

A apărut chiar și o înregistrare video în care copiii de la grupa mijlocie din cadrul Grădiniței nr. 40 din Ploiești păreau triști, chiar dacă era vorba de o serbare.

„Când o întreb ceva, își pune mâna la gură și nu vrea să spună”, a mai povestit o mamă.

Conducerea grădiniței cunoaște situația. Atât directoarea, cât și părinții au trimis mai multe sesizări către Inspectoratul Școlar Prahova.

Este strigător la cer faptul că o persoană, un cadru didactic este anchetat şi încă profesează, încă activează. Deja este clar că e un pericol pentru copil”, s-a plâns un părinte.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!