Două prostituate au fost prinse în flagrant, pe DN 1, la Câmpina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci femei au fost amendate, iar două dintre ele s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinse pe DN1, practicând cea mai veche meserie din lume.        

Biroul de Investigaţii Criminale Câmpina a organizat o acţiune în zona DN 1 pentru depistarea persoanelor care săvârşesc infracţiuni de prostituţie şi proxenetism.

Astfel, au fost depistate cinci femei care acostau bărbaţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra unor sume de bani.

Acestea au primit sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.500 lei şi a fost confiscată suma de 100 lei provenită din săvârşirea acestui gen de fapte.

În plus, în cazul a două dintre femei au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie, acestea fiind depistate în flagrant în timp ce întreţineau relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie