Două persoane au murit la distanţă de doar câteva minute după ce au căzut de la înălţime. Una dintre victime a rămas suspendată de o grindă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două posibile sinucideri au avut loc, miercuri, la Ploieşti, la o distanţă de doar câteva minute. O femeie în vârstă de 60 de ani şi un bărbat de 50 de ani au murit după ce au căzut de la înălţime.

Prima alertă a fost dată miercuri, printr-un apel la numărul unic de urgenţă, la ora 14.40. Era anunţată o posibilă sinucidere a unei femei în vârstă de 60 de ani. Victima căzuse de la etajul al doilea, pe scara blocului în care locuia.

 Echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Prahova, ajuns la locul solicitării, a constatat că femeia avea ”leziuni incompatibile cu viaţa” în urma căderii de la o distanţă de mai bine de cinci metri.

La nici o jumătate de oră, un alt apel similar solicita intervenţia de urgenţă a unui echipaj de la Ambulanţă, de data aceasta pentru un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani. Acesta a fost găsit suspendat la o înălţime de trei metri faţă de sol, iar medicii au constatat decesul.

În ambele cazuri se ia în considerare varianta sinuciderii, dar acest aspect urmează să fie stabilit de ancheta poliţiei.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată