Deficit de medici,din ce în ce mai mare, în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„În Prahova este nevoie de zeci de cadre medicale tinere, care să le înlocuiască pe cele care ies la pensie sau care aleg să profeseze în spitale din străinătate".

Afirmaţia îi aparţine managerului Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Cristian Vintilescu.

Acesta consideră că, într-o perioadă de trei până la şapte ani, în unităţile spitaliceşti din Prahova, se va înregistra un deficit de 60-70 de medici. "Am efectuat un studiu şi am ajuns la concluzia că avem cadre medicale bătrâne şi prea puţini tineri, care vor să se angajeze în spitale.

Deocamdată nu se mai fac angajări, există un blocaj pe ordonanţa 34, însă, când se vor face va exista din nou problema lipsei de candidaţi",a  mai declarat şeful DSP Prahova. 

Specializările "sărace" la capitolul specialişti sunt terapia intensivă, radiologia şi medicina de urgenţă, de care toţi "fug" din cauza salariilor prea mici în comparaţie cu responsabilităţile uriaşe pe care le au. Probleme însă sunt şi la Secţia de Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde există doar cinci medici care trebuie să facă faţă unui număr foarte mare de pacienţi, indiferent de anotimp.

 

15 medici, în loc de 50

Şi la Serviciul de Ambulanţă Prahova este în continuare criză de medici, din necesarul de 50 de doctori, fiind angajate cu carte de muncă doar 15 persoane. Aici, până de curând, toate cadrele medicale efectuau ore suplimentare neplătite ca să poate face faţă numărul mare de solicitări venite din tot judeţul.

"Am renunţat la orele suplimentare pentru că oricum nu mai sunt plătite, prin urmare nu puteam obliga nişte oameni să facă de serviciu ore în şir, peste program, fără să primească nimic în schimb. Aşadar, avem mai puţine echipaje cu medici, aceştia fiind trimişi doar la cazurile de urgenţe majore. La restul solcitărilor trimitemun ambulanţier şi un asistent medical", a declarat medicul Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanţă Prahova.  

 

Cât câştigă un medic?

Salariul unui medic rezident în anul I, care profesează în unităţile spitaliceşti din România, este de aproximativ 400 de euro.

În schimb, dacă aleg calea străinătăţii, medicii începători primesc 2.000-3.000 de euro, iar cei cu experienţă chiar şi 10.000 de euro.

Şi asistentele medicale sunt mai bine plătite peste hotare, acestea încasând, lunar, 1000-1500 de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei