Dascălii din Ploieşti, „faultaţi“ şi la banii de navetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii dintre profesorii navetişti îşi dau aproape un sfert din salariu pe transport

Peste 600 sute de profesori care fac naveta la şcolile din judeţ sunt obligaţi să-şi plătească transportul. Primăriile mai multor localităţi din Prahova nu au mai decontat cadrelor didactice, de luni bune, acest drept conferit de lege.

Dascălii din Ploieşti care au catedre la şcolile din Sălciile, Gherghiţa, Balta Doamnei, Lapoş, Berceni, Poienarii Burchii, Teişani, Drajna, Urlaţi, Mizil, Bana Ana sau Fulga sunt în situaţia de a nu-şi mai recupera vreodată sumele cheltuite cu transportul.

 „În total, sunt peste 1.500 de dascăli care fac naveta în mediul rural, iar dintre aceştia aproximativ 40% sunt în această situaţie", explică Gheorghe Giurumescu, liderul filialei Prahova a federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Unul dintre ei este Romeo Oprea, care predă educaţia fizică de douăzeci de ani, având gradul I. Acum, dascălul, care locuieşte în Ploieşti, predă la o şcoală din Mizil. Din salariul de 1.300 de lei pe care îl are, este nevoit să achite lunar 300 de lei pentru transport. Profesorul se plânge că trăieşte la limita sărăciei, mai ales că are în întreţinere şi un băieţel de cinci ani.

„Din luna ianuarie nu am mai primit deconturile, am depus mai multe adrese către şcoală, care au ajuns la Primăria Mizil, dar ni s-a spus că nu sunt bani suficienţi", spune Romeo Oprea. El crede că dascălii ar trebui să aibă o ţinută adecvată în faţa elevilor, dar, din cauza reducerile salariale şi a acestor cheltuieli suplimentare, pentru mulţi dintre ei îmbrăcămintea va ajunge un lux. 

După achitarea celtuielilor cu naveta, unii dintre profesori mai rămân cu doar câteva sute de lei, lunar. „Am un salariu de 900 de lei, din care 300 de lei plătesc lunar pe navetă. Am doi copii în întreţinere şi multe alte cheltuieli, iar salariul pe care îl am nu este suficient", explică Mara Iordache, o profesoară din Ploieşti, care face naveta la ţară.

Primăriile se disculpă

Lipsa fondurilor şi modificările legislative reprezintă principalele motive pentru situaţia creată, susţin reprezentanţii autorităţilor locale. „Avem găuri foarte mari la bugetul local. Am început reabilitarea la anexele celor două şcoli din Mizil şi nu avem acum bani să plătim pentru aceste lucrări. Avem o gaură de 2,7 milioane de lei din cauza aceasta.

Aşa cum sunt acum lucrurile, îi înţeleg pe dascăli, dar nu sunt de acord cu grevele lor, pentru că materia copiilor şi aşa este foarte grea", afirmă Emil Proşcan, primarul oraşului Mizil. Acesta spune că intenţionează să le achite dascălilor navetişti, în cel mai scurt timp, sumele restante, care ajung la aproape 10.000 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €