Dan Capră, patronul de la Petrolul Ploieşti, şi alte şase persoane, arestate preventiv
0Fraţii Daniel şi Nicolae Capră, acţionari la clubul Petrolul Ploieşti, dar şi alte cinci persoane, reţinute marţi de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală, au fost arestaţi preventiv miercuri noapte. Prejudiciul în acest dosar este de peste 15 milioane de euro
Magistraţii de la Tribunalul Prahova au admis miercuri noapte propunerea procurorilor de arestare preventivă pe numele a şapte persoane reţinute, marţi, în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste 15 milioane de euro de la clubul de fotbal Petrolul Ploieşti.
Printre cele şapte persoane se numără trei administratori ai clubului, respectiv fraţii Daniel şi Nicolae Capră şi Marius Bucuroiu, dar şi administratori ai unor societăţi acuzaţi că ar fi implicaţi în activitatea infracţională.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.
Procurorii au emis, marţi seară, ordonanţe de reţinere pe numele celor şapte persoane care au calitatea de suspecţi în dosarul în care conducerea clubului de fotbal Petrolul Ploieşti este suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 15,4 milioane de euro.
Pe aceeaşi temă
VIDEO Imagini cu patronul Petrolului, Dan Capră, adus în cătuşe la Tribunal