Cum se îngrijesc florile în funcţie de textura tijei. Greşeala pe care o face aproape toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Any Chira, expert florist la una dintre cele mai renumite florării din România, explică etapele pe care trebuie să le respectăm atunci când vrem ca o floare primită în dar sau pe care am cumpărat-o de la colţ de stradă să reziste cât mai mult.

În primul rând, explică floristul, unul dintre cele mai importante elemente ale unei flori este tija. În funcţie de textura ei, florile se îngrijesc şi se pot resuscita într-un fel aparte.

Aşadar, în funcţie de tijă, florile se împart în lemnoase, semilemnoase, mucilaginoase, toxice, cu tija goală şi normală.

Pentru florile cu tija lemnoasă, cel mai la îndemână exemplu este liliacul. Ca să reziste cât mai mult în buchet, tija (coada) se zdrobeşte la capăt şi chiar se poate cresta în patru. Sunt plante mari iubitoare de apă, iar acest lucru nu este neapărat un secret. 

Greşeala pe care o face aproape toată lumea 

O greşeală pe care o facem cu toţii este că punem liliacul şi nu numai într-un vas şi lăsăm şi frunzele să atingă apa. Este total neindicat, iar explicaţia este simplă: frunza este prima care bea apă, iar floarea rămâne nehidratată. În plus o frunză în apă poate dezvolta bacterii care vor fi dăunătoare ulterior plantei.

Pentru florile cu tija semilemnoasă (trandafirul) şi normală (garoafa) codiţele se taie în diagonală deaspura cicatricei, iar pentru florile cu tijele moi, aşa cum este Cala de exemplu, codiţa se taie drept.

Pentru îngrijirea garoafelor, dar şi a florilor considerate toxice (zambile, narcise etc) există un ritual aparte. Când se schimbă apa, este important să ştergem cu un prosop uscat capătul tijei, care devine mucilaginos în timp, şi abia poi să o introducem din nou în apă proaspătă.

Florile toxice nu trebuie introduse într-un vas cu mult apă.

Dacă florile dau semne că sunt ”fără vlagă” şi par ofilite există un remediu care nu va da greş spune florista Any Chira. În apa din vas putem turna câteva picături de suc de lămâie, astfel floarea se va îndrepta şi se va revigora imediat.

Pentru ca florile să reziste cât mai mult este important să le feriţi de şocuri termice. De regulă, florarii păstrează plantele în cooler, o cameră unde temperatura este constant rece. Dacă floarea scoasă din ”frigider” va ieşi direct afară unde temperatura este de 30 de grade Celsius, are toate şansele să se ofilească în câteva ore.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”