Cum să atragi doctorii în spitale. Şapte medici din Sinaia au primit locuinţă de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Sinaia are şapte medici noi. FOTO spitalsinaia.ro

Primăria din Sinaia a reuşit să atragă şapte medici tineri la spitalul orăşenesc din staţiune. O facilitate deloc de neglijat a fost asigurarea locuinţelor de serviciu pentru doctorii noi

În acest an în echipa de la Spitalul Orăşenesc Sinaia au venit un medic chirurg, doi medici pediatri, doi medici urgentişti, un radiolog şi un anestezist, iar toţi aceştia au primit din partea Primăriei locuinţe de serviciu.

„În plină criză financiară a sistemului de sănătate, am găsit o soluţie pentru a dezvolta echipa de cadre medicale a Spitalului Sinaia, prin oferirea unor locuinţe de serviciu. Această facilitate s-a dovedit încurajatoare pentru tinerii profesionişti care au ales să-şi practice meseria într-unul dintre cele mai frumoase şi liniştite oraşe de munte, Sinaia. Calitatea serviciilor medicale este extrem de importantă, iar sosirea celor şapte medici noi, contribuie cu siguranţă la ridicarea standardelor acestui spital”, spune Vlad Oprea, primarul staţiunii.

„Spitalul Sinaia, ca şi întregul sistem public de sănătate, trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, fiind pus de multe ori în situaţia de a cere sprijin din partea pacienţilor pentru asigurarea tratamentului cu medicamente şi materiale sanitare. Insuficienta finanţare a determinat situaţia de azi, în care medicamentele reprezintă mai putin de 10% din bugetul total al unui spital. În această perioadă în care este bine cunoscută tendinţa medicilor de a pleca în străinătate, dar noi am reuşit să cooptăm în echipă medici tineri şi să oferim servicii la cele mai bune standarde. Un spital poate să deţină cele mai perfomante aparate, cele mai revoluţionare tratamente medicamentoase, însă dacă nu are resursa umană, nu poate funcţiona”, spune şi managerul Spitalul Orăşenesc Sinaia, Alina Filip.

Spitalul Orăşenesc Sinaia deserveşte atât sinăienii şi turiştii, cât şi populaţia localităţilor învecinate.

Mai puteţi citi

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a fost acreditat pentru activitatea de prelevare de organe

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, locul unde nici Raed Arafat nu te salvează de la moarte

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €