Cosmin Contra despre meciul „lupilor galbeni“ cu Viitorul: „Avem mare nevoie de o victorie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra caută victoria în meciul de luni cu Viitorul. FOTO fcpetrolul.ro

Petrolul a profitat de pauza competiţională pentru a pregăti cât mai bine meciul de luni cu Viitorul Constanţa, unul extrem de important având în vedere obiectivele îndrăzneţe ale găzarilor. Antrenorul Cosmin Contra ţine ca elevii săi să câştige toate cele 3 puncte, dupa ce „lupii“ n-au reuşit decât două rezultate de egalitate în ultimele etape.

"Întâlnim o echipă tânără, dornică de afirmare, iar Gică Hagi merită felicitări pentru tot ce a făcut la academia sa. Pentru noi e un meci foarte important, mulţi îl consideră uşor, dar nu va fi deloc aşa. Venim după două egaluri şi ne dorim să căştigăm. Avem mare nevoie de o victorie cu Viitorul şi sper ca şi băieţii să conştientizeze importanţa celor 3 puncte", a declarat tehnicianul galben-albastrilor.

Legat de situaţia jucătorilor cu probleme medicale, Contra susţine că Juan Albin, Filipe Teixeira şi Ferebory Dore sunt refăcuţi şi pot evolua în partida de luni seară, singurele semne de întrebare fiind în privinţa lui Hamza Younes şi Manasse Enza-Yamissi, în cazul cărora va lua o decizie până la ora meciului.

"Hamza şi Manasse s-au antrenat normal în ultimele zile, dar voi vedea dacă ei se vor regăsi în lot. Absenţi în continuare sunt Beţa, Morar şi Marinescu", a mai afirmat antrenorul Petrolului, a carui dorinţă este ca echipa să fie mai pragmatică în faţa porţii adverse şi să fructifice ocaziile avute.

"Avem ocazii, dar nu înscriem şi asta a devenit o problemă. Lucrăm la fazele fixe, încercăm să ne surprindem adversarii, însă marcăm foarte puţin. Mi-aş dori să avem o singură fază fixă tot meciul, să dăm un gol şi să câştigăm", a încheiat Contra.

Meciul de luni cu Viitorul se joacă de la ora 21.00 şi va fi transmis în direct de Digisport 1.(fcpetrolul.ro)

Mai puteţi citi

Petrolul confirmă discuţiile cu Mutu: „Contra s-a înţeles cu el. A zis că vine!“

VIDEO Petrolul a pierdut cu 1-0 amicalul jucat cu Verona, locul 6 în Serie A
 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare