Conflictul din sânul Casei Regale mocneşte şi la 2 ani de la moartea Regelui Mihai. Cât de fezabilă este împăcarea cu Principele Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani de la moartea regelui Mihai I, istoricul Stelian Tănase este convins că între Casa Regală a României şi principele Nicolae există o ruptură care ”a îngheţat”, iar o posibilă reconciliere între cele două părţi este greu de realizat pe termen scurt şi mediu.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017 la locuinţa sa din Elveţia. Ultimul monarh din ţările Europei de Est s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, după o lungă suferinţă. Regele fusese diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică.

La doi ani de la moartea monarhului, doi dintre reprezentanţii Casei Regale a României, principesa Margareta şi fostul principe Nicolae, se află încă într-un război rece început în urmă cu patru ani, atunci când Nicolae a fost exclus oficial din linia succesorală şi dezmoştenit.

”Deocamdată nu văd o reconciliere. Eu nu am auzit să se poarte negocieri, tratative, dar trebuie să spunem că acest conflict face foarte mult rău Casei Regale. Pe de o parte a dezbinat susţinătorii cauzei. Când te afli între monarhişti, prima întrebare este dacă eşti cu Nicolae sau cu Margareta. Nu te întreabă nimeni lucruri de fond. Pe de altă parte, imaginea pe care o lasă, în afara susţinătorilor unui regim monarhic, nu este cea mai bună. Cred că ar trebui să facă mari eforturi de a găsi o soluţie. Toată lumea ar trebui să facă un efort şi să se aşeze la masă, să negocieze situaţia aceasta care nu face bine. Am sentimentul că această situaţie a îngheţat în această stare de conflict, de ruptură, mai bine spus”, a precizat Stelian Tănase.

Întrebat dacă poate aprecia cine poartă vina provocării acestei rupturi, istoricul a precizat că ambele părţi implicate au partea lor de respundere.

”Nu este vina cuiva anume. Toată lumea a greşit cu ceva în această situaţie. Nu trebuia să se ajungă aici în primul rând”, mai spune Stelian Tănase.

Istoricul a explicat că România ar căpăta un mare avantaj dacă s-ar prezenta în faţa lumii cu o Familie Regală unită, care să inspire stabilitate şi ordine, aşa cum se întâmplă în cazul altor monarhii.

”În primul rând ar trebui să vă gândiţi la popularitatea cauzei sub Regele Mihai, când exista un rege şi o alternativă reală şi situaţia de acum în care lumea nu mai înţelege nimic. Trebuie măcar recuperată această situaţie de a reveni în prim plan cu imaginea aceasta de ordine, de stabilitate pe care trebuie să o dea o Casă Regală, nu de conflicte shakesperiene. Eu cred că un telefon venit dintr-o parte sau alta şi un îndemn la reconciliere ar fi lucrul cel mai simplu, dar nu-mi imaginez că se va întâmpla pe termen scurt şi mediu aşa ceva. Pe de altă parte trebuie să recunoaştem că sunt şi alte lucruri care ţin de interese directe, materiale şi simbolice. Sunt aspecte care ţin de prestigiu, sunt multe lucruri în povestea asta şi atunci, desigur, e greu de descâlcit”, a concluzionat istoricul Stelian Tănase.

Principele Nicolae este nepotul cel mai vârstnic al fostului rege Mihai I. Născut şi crescut în străinătate, a vizitat România în anul 1992, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948.

În anul 2010, atunci când Nicolae a împlint 25 de ani, a primit titlul de Principe al României, cu rangul şi apelativul de Alteţă Regală. Cinci ani mai târziu, familia Regală anunţa printr-un comunicat oficial că i-au fost retrase titlul şi calificativul şi a fost exclus din linia de succesiune la tronul României. Luarea acestei decizii a fost provocată de viaţa personală a tânărului care nu se plia pe rigorile impuse de statutul său.

Principele Nicolae a încercat o reconcileire cu familia sa în anul 2017, cu câteva zile înainte ca Regele Mihai să moară la reşedinţa sa din Elveţia. Încercarea a rămas fără rezultat. La fel s-a finalizat şi cea de-a doua tentativă. La nunta lui Nicolae cu Alina Maria Binder, care a avut loc la Sinaia, în data de 30 septembrie 2018, nici măcar principesa Elena, mama fostului principe Nicolae, nu a acceptat invitaţia de a participa la eveniment.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa