Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, demisie în bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Marius Niculescu, şi-a anunţat vineri, 5 aprilie, demisia din funcţie. Decizia a fost luată în urma scandalului provocat de neregulile descoperite în unitatea medicală de către ministrul Sănătăţii.

Alturi de managerul SJU Ploieşti, au solicitat demisiile şi alţi doi directori ai unităţii medicale. Este vorba despre directorul medical şi de directorul de îngrijiri medicale.

Directorul financiar-contabil nu şi-a depus demisia, dar a solcitat să intre în concendiu de odhină. Cererea acestuia a fost respinsă, se arată într-un comunicat remis presei de SJU Ploieşti.

Reamintim că vineri 1 aprilie, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a fost într-o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. În timpul vizitei ministrul a descoperit mai multe nergului în Unitatea de Primiri Urgenţe, dar şi în secţiile cardiologie şi neurochirurgie. Pintea a solicitat imediat după vizită demiterea directorului de îngrijiri medicale.

Joi, 4 aprilie, conducerea SJU Ploieşti a organizat o conferinţă de presă în care au anunţat că nu sunt de acord cu concluziile ministrului Sorina Pintea. În plus au prezentat un memoriu, semnat de mai mulţi medici ai spitalului, care anunţau astfel că susţin actuala conducere a unităţii medicale.

Vineri dimineaţă, unele surse medicale au precizat că luni, 8 aprilie, se anunţă un nou control al reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii în spitalul Judeţean Ploieşti. Imediat după apariţia acestei informaţii, neconfirmate oficial deocamdată, directorii spitalului au anunţat printr-un comunicat de presă că demisionează din funcţie.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie