Concubinul unei femei găsite fără viață, cu urme de violenţă pe corp, reţinut pentru omor. Chiar el anunțase Poliția

0
Publicat:

Concubinul femeii care a fost găsită moartă, cu urme de violenţă pe corp, a fost reţinut, vineri, 27 octombrie 2023, pentru omor asupra unui membru de familie, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Arhivă

O femeie care prezenta urme de violenţă pe corp a fost găsită decedată în locuinţă, poliţiştii din Plopeni fiind sesizaţi de către concubinul victimei.

Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni au fost sesizaţi, joi seară, de către un bărbat în vârstă de 48 de ani că, în momentul când a revenit acasă de la serviciu, a găsit-o pe concubina sa moartă în locuinţa comună.

„Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie", arată IPJ Prahova.

Legistul a stabilit că loviturile pe care le avea femeia pe corp au legătură de cauzalitate cu decesul.

Anchetatorii au precizat că cei doi aveau conflicte des şi erau cunoscuţi drept consumatori de alcool.

Închisoare pentru fiica unui preot din Prahova. Teodora a vrut să-şi omoare prietena

Teodora a fost condamnată definitiv la închisoare cu executare pentru tentativă de omor FOTO Faceboo

În urmă cu un an, o tânără în vârstă de 20 de ani, fiica unui preot din Prahova, a fost condamnată printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Ploieşti la 5 ani de închisoare, fiind găsită vinovată pentru tentativă la omor calificat. Iniţial, Teodora Ivan primise o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni de închisoare.

Victima sa a fost o tânără de 19 ani, colegă de apartament. Curtea de Apel Ploieşti a decis, în 10 martie 2022, să reducă pedeapsa cu doi ani şi jumătate, dar şi cuantumul daunelor morale pe care agresoarea trebuie să le plăteacă victimei sale, de la 70.000 de lei la 35.000 de lei.

Teribila faptă s-a petrecut într-un apartament din centrul municipiului Ploieşti. Agresoarea, Teodora Ivan, fiică de preot din Prahova, abia împlinise atunci 18 ani şi era elevă la un liceu de prestigiu din oraş.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară