Cheloo, condamant la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat de trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţa penală a Tribunalului Prahova a rămas în pronunţare în dosarul de trafic de droguri al solistului de la Paraziţii FOTO Diana Frîncu

Doi ani de închisoare cu suspendare şi patru ani sub supraveghere este pedeapsa primită de solitul trupei Paraziţii, în dosarul în care a fost acuzat de trafic de droguri. În plus, Cheloo va trebui să plătească o amendă în valoare de 4.500 de lei, asta în cazul în care nu vrea să muncească în folosul comunităţii timp de 180 de zile. Sentinţa a fost dată miercuri de Tribunalul Prahova şi poate fi contestată la Curtea de Apel Ploieşti.

Şedinţa de judecată de la Tribunalul Prahova, în dosarul care îl vizează pe solistul trupei Paraziţii, s-a încheiat după nici o jumătate de oră de audieri. Cheloo a declarat în faţa judecătorilor că este de acord cu încadrarea juridică, aceea de trafic de droguri, şi că îşi recunoaşte greşelile.

Acesta aşteptă să afle dacă judecătorii ploieşteni vor accepta pedeapsa propusă prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, şi anume: doi ani de închisoare cu suspendare, patru ani desupraveghere, iar ca pedeapsă suplimentară 180 de zile de amendă, pedeapsă care se cuantifică în bani la suma de 4500 de lei.

La ieşirea din sala de judecată, Cheloo a precizat că nu acest dosar de trafic de droguri nu are cum să-i afecteze imaginea.

„Mi-am recunoscut greşelile! Imaginea mea este atât de deteriorată, de-o viaţă, încât acest dosar nu are cum să-mi afecteze imaginea. Eu nu-mi fac foarte des autocritica, decât în glumă. Decizia judecătorilor este cea care trebuie acceptată, nu mai contează dacă eu sunt de acord sau nu cu ce s-a întâmplat. Nu am o problemă, sunt foarte relaxat, viaţa merge înainte. Aştept şi eu decizia judecătorilor cu aceeaşi nerăbdare ca şi voi”, a declarat artistul.

Cel mai probabil Tribunalul Prahova se va pronunţa în cursul zilei de miercuri în cauză.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor