Centura de Nord a Ploieştiului, construită cu fonduri europene şi finalizată cu un an mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Centura de Nord a municipiului Ploieşti (DJ 236), proiect realizat cu fonduri europene şi finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 - 2013, vor fi finalizate cu un an înainte de termen, promit constructorii.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova remis, miercuri, presei, preşedintele CJ, Mircea Cosma, a verificat stadiul lucrărilor la DJ 236, care face legătura între DN 1 şi DN 1B, constructorii dând asigurări că lucrarea va fi terminată până la jumătatea lunii octombrie a anului în curs, în condiţiile în care termenul de finalizare, conform contractului, era noiembrie 2013, informează Agerpres.

Proiectul privind realizarea Centurii de Nord a municipiului Ploieşti (DJ 236) a fost lansat în luna septembrie a anului trecut.

Valoarea totală a proiectului finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 - 2013, Axa prioritară 1 ''Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere'', este de 43.912.185 de lei, dintre care 27.278.828 de lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile, iar 556.710 lei este valoarea contribuţiei proprii.

DJ 236, care face legătura dintre DN1 şi DN1B, prin spatele zonei comerciale Metro - Carrefour, va creşte mobilitatea de trafic în această zonă şi, în acelaşi timp, riscul de producere a accidentelor va fi redus cu 25%, iar consumul de carburant va scădea cu 23%.
Drumul de centură va avea 2,05 kilometri, la care se vor adăuga alţi 1,44 kilometri reprezentând bretelele de acces, DJ 236 fiind prevăzut şi cu un pasaj suprateran de 104 metri, peste DN1.

Lucrările pentru realizarea DJ 236 au început cu o întârziere de aproximativ şase luni, proiectul fiind blocat într-o perioadă din cauza proceselor dintre Prefectură şi Consiliul Judeţean Prahova.

Pe data de 28 martie a anului trecut, Prefectura Prahova a depus o acţiune la Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova, solicitând anularea hotărârii de Consiliu Judeţean care viza declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul DJ 236, motivând că pe lista anexată HCJ 55/2009 apăreau şi numele celor doi copii ai şefului CJ, respectiv Vlad şi Andreea Cosma.

Instanţa a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea Prefecturii, dar aceasta din urmă a înaintat recurs, Curtea de Apel Ploieşti respingându-l ca nefondat pe 8 septembrie 2011.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!