Cel mai spectaculos soi de magnolie care poate fi cultivat în România. Florile cresc mai mari chiar şi decât bujorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magnolia grandiflora este cu siguranţă cel mai spectaculos soi de arbust decorativ care a început să apară şi pe piaţa din România.

Aşa cum sugerează şi denumirea ştiinţifică, această varietate de magnolia se deosebeşte de celelalte prin faptul că florile sale au dimensiuni impresionante, mai mari chiar decât bujorii.

În plus, dincolo de spectacolul arborelui înforit, acesta oferă şi un parfum unic, fiind printre puţinele soiuri de magnolia ale cărui flori au şi un miros foarte puternic.

Un alt avantaj oferit de grandiflora este faptul că frunzele acesteia rămân verzi pe tot parcursul anului, aşa se explică de ce, în termeni populari, i se mai spune şi magnolia vejnic verde.

Tocmai pentru că este un arbore special, magnolia grandiflora este printre cele mai scumpe plante decorative care se găsesc în România, preţul porneşte de la 200 de euro pentru ”un pui” nu mai mare de 2 metri şi jumătate.

În România cele mai des întâlnite soiuri de magnolia sunt Kobus şi Soulangeana, însă în ultimii anii peisagiştii români adus în ţară şi magnolia Stellata. Acest din urmă soi de magnolia este cu totul special. Floarea lui rezistă o singură zi, dar spectacolul oferit de arborele înflorit este unul aparte. Pur şi simplu toate cregile se umplu de flori mari şi albe în formă de stea, care seamănă la formă cu mult mai populara margaretă.

Cum se îngrijeşte magnolia

Pentru a îngriji o magnolia, indiferent de varietate, este bine să ştiţi de la bun început ce vă doriţi. Dacă nu beneficiaţi de un spaţiu generos, atunci este bine să-i ghidaţi creşterea pe un singur ax. Dacă aveţi o grădină spaţioasă, atunci lăsaţi arborele să se extindă cât doreşte, pentru că magnolia se poate dezvolta, în ani evident, pe mai multe tulipini.

Regula de bază a îngrijirii unei magnolia este foarte simplă în aparenţă: nu tăiaţi nimic, altfel există riscul ca ea să nu mai înflorească. De aceea, atunci când vă hotărâţi să plantaţi un astfel de arbore în grădină trebuie să-i oferiţi spaţiul cel mai larg şi cel mai însorit cu putinţă.

Magnolia este printre primii arbori care înfloresc primăvara, spre finalul lunii martie-începutul lunii aprilie. De aceea, în România, există riscul îngheţului atunci când planta este în floare. Unii horticultori recomandă acoperirea arborelui înflorit în cazul în care nopţile sunt geroase sau dacă ninge.

Ca să nu faceţi un efort inutil, este bine de ştiut că prelata cu care acoperiţi magnolia nu trebuie să fie din plastic, aşadar exclus celofanul. Prelata din plastic este cea mai proastă alegere pentru că sub ea se crează condens care va îngheţa şi poate afecta planta iremediabil.

De preferat în astfel de situaţii este pânza de sac. Totuşi, chiar şi astfel protejată, floarea de magnolia nu rezistă unei perioade de mai mute zile cu îngheţ şi zăpadă.

Ce faceţi cu drajonii

Veţi observa, peste ani, că în jurul tulpinii vor apărea puieţi de magnolia. Nu vă bucuraţi prea mult, spun horticultorii, aceştia sunt drajonii (lăstari crescuţi direct din rădăcină) pe care ar fi bine să-I eliminaţi prin tăiere. Nu încercaţi să-i smulgeţi, pur şi simplu îi retezaţi de la nivelul solului. Chiar dacă îi lăsaţi să crească, aceştia nu vor înflori.

Cum se înmulţeşte magnolia

Dacă vreţi să înmulţiţi magnolia, trebuie să apelaţi cel mai sigur la un specialist. Magnolia se înmulţeşte cel mai bine prin marcotaj terestru, o tehnică pe care nu oricine o stăpâneşte.

Această tehnică presupune îngroparea în pământ a unei tulpini, pe o distanţă de 20-30 de centimetri, dar lăsând afară vârful care trebuie să aibă cel puţin trei muguri. Tulpina astfel îngropată în pământ va forma la rândul ei rădăcini şi lăstari.

Abia după un an de zile puteţi să extrageţi noua planta din pământ pe care puteţi să o plantaţi oriunde doriţi. Marcotajul, chiar dacă de durată, este cea mai sigură metodă de înmulţire a magnoliei pentru că astfel veţi fi sigur că este soiul pe care vi-l doriţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie