Ce scriau „tabloidele“ din Bucureşti în secolul al XIX-lea: „Nenorocit este poporul care este cârmuit de femeiă“
0Primele publicaţii care au apărut în Bucureşti la sfârşitul secolului al XIX-lea aveau ca supliment, măcar un colţ dedicat anunţurilor de mică publicitate, reclamelor, dar mai ales jocurilor de cuvinte, cugetărilor unor personalităţi ale vremii şi ”fărâmăturilor”, anecdotele de astăzi.
Ziarul ”Cimpoiul”, al cărui număr apare la Bucureşti în 1 aprile 1882, este printre primele publicaţii ilustrate scrise în limba română. Cu frecvenţă săptămânală, ziarul a apărut până în aprilie 1907 şi se adresa cu precădere doamnelor, publicând în special fragmente de romane din literatura universală, nuvele, piese de teatru şi poezii, dar şi informaţii despre moda pariziană şi despre viaţa mondenă a marilor capitale europene.
Dacă în prima parte a revistei cititorii aveau parte de poveşti romanţate traduse din literatura universală sau din viaţa familiei regale, Regina Elisabeta şi Carol I fiind personaje frecvent întâlnite în paginile ”Cimpoiului”, la finalul publicaţiei cititorii erau invitaţi la distracţie şi relaxare. Bancurile sau ”fărâmăturile”, cum erau denumite în epocă, aveau colţul lor, iar subiectul principal era femeia şi necazurile pe care aceasta le provoca bărbatului.
Din primul număr al ziarului Cimpoiul aflăm că regina Elisabeta, soţia regelui Carol I a fost cea care a ridicat la rang de ţinută de gală costumul tradiţional românesc.
Regina Elisabeta, ilustraţie din publicaţia Cimpoiul, prima pagină a numărului 3 din anul 1882
”Regina era în costum naţional când am salutat-o. Numai pe acela-l poartă la Sinaia. Ea l-a pus la mare modă. Pentru ori care altă femeia s-ar zice că-l poartă din cochetăriă, atât de bine o prinde, atât îl împodobeşte caracterul; în realitate ense, Ea l poartă de datoria sea de suverană şi pentru a încuragia industria naţională”, scria Louis Ulbach în primul număr al publicaţiei.
La finalul articolului dedicat reginei Elisabeta, sunt înşiruite mai multe cugetări atribuite acesteia:
”Teme-te de omul care pare a se îndoui de feriricea’ţi în casinciă”.
„Femeia din societate cu greu rămâne femeia bărbatului său”.
„ Uă femeiă neînţeleasă este aceia care nu înţelege pe cele-l-alte”.
„Femeile sunt rele, prin vina bărbaţilor; bărbaţii prin a femeilor”.
„ Cochetăria nu este tot-d-auna uă cursă; ea este une-ori un scut”.
La capitloul ”Fărâmături”, tot banii şi femeia erau subiectele preferate ale epocii.
”Mai mulţi tineri discutau într’ uă cafenea despre însemnătatea banilor în ziua de azi.
- Nu poţi să faci nimic fără de bani, dise unul din ei
- Ba da, faci datorii, respunde un altul.
„X ...şi plătesce datoriele într-un chip foarte simplu. Împrumută de la A... ca să dea lui B. El numeşte acest sistem a cânta la flaută, pentru că flautaşii astupă-şi deschid pe rând găurile instrumentului lor. Nu deschide el uă gaură nouă, spre a închide una vechie?”
„La curtea cu juraţi:
- De ce ai ucis pe amanta d-tale?
-Viaţa comună nu mai era de suferit.
- N-aveai de cât se o laşi.
- Nu puteam, d-le preşedinte: Îi jurasem că nu o voiu lăsa de cât la moartea sa”.
„Într’uă şcoală din Germania. Inspectorul unui elev:
- Ce este uă minune?
- Nu ştiu.
- Dacă de uă dată soarele ar lumina noaptea, ce ai zice?
- Voi zice că este luna.
- Dar dacă ţi s’ar spune că este soarele? Cum ai numi tu aceasta?
- Uă minciună.
- Dar eu nu minţ nici uă dată. Deci, presupune că eu’ţi zic că osarele luminează, ce ai zice?
Elevul, dupe ce s’a gândit.
- O să zic că ai beut”.
Fragment din articolul dedicat Reginei Elisabeta în publicaţia ”Cimpoiul” FOTO digibuc.ro
„I...se întâlneşte cu P ieri dimineaţă
- Unde dracu te duci aşa de vreme?
- Mă duc să împrumut cinci napoleoni de la un amic al meu.
- De giaba te duci.
- Oh! Fii pe pace, răspune P... surâzend; acest amic nu me cunoaşte de cât de două zile”.
Câţi soţi erau cu adevărat fericiţi în Londra în anul 1882
În numărul 5 al publicaţiei, care a apărut în mai 1882, aflăm, de pe ultima pagină, că un membru al Parlamentului englez a avut răbdarea să stabilească statistica ”starei matrimoniale din oraşul Londra”, iar rezultatele n-au fost deloc satisfăcătoare. Conform articolului, doar 25 dintre locuitorii din Londra erau cu adevărat fericiţi, cei mai mulţi ascundeau supărarea în faţa publicului.
”Femei care au părăsit bărbaţii lor ...1872
Bărbaţi care au părăsit femeile lor... 2.371,
Soci divorţaţi... 4,720,
Soci care trăiesc în certe perpetue 191,032,
Soci care se urăsc reciproc, ense care ascund acea ură publicului 162,300,
Soci care trăiesc împreună într’uă nepesare absolută unul de altul... 1,102,
Soci relativ fericiţi 135
Soci în adevăr fericiţi 25”
În acelaşi număr sunt publicate o serie de cugetări neatribuite unui personaj anume.
”Bea şi mănâncă cu amicul tău, nu prinde cu el afaceri de interes”
„Limba femeilor este sabia lor, care nu se rugineşte nici-uă-dată”
„Îmbrăcămintea ce o ai hotărăşte despre primirea ce ţi se va face”.
„Nenorocit este poporul care este cârmuit de femeiă”
„Femeile cele mai spirituale nu sunt acelea care vorbesc mai bine, ci acelea care fac să vorbească mai bine pe cel-l-lalţi”.