Ce sancțiune a primit asistenta care a încurcat doi nou-născuţi la externare: „Este o abatere gravă“

0
Publicat:

Asistenta care a încurcat doi nou-născuţi la externare, dând copiii altor familii, a fost sancţionată de Comisia de Disciplină.

Asistenta vinovată a fost sancționată FOTO Arhivă Adevărul

Comisia de Disciplină a unităţii sanitare a decis că asistenta va avea un salariu mai mic cu 10%, pentru o perioadă de trei luni. În plus, femeia nu mai are voie să intre în contact cu pacienţii, ocupându-se de proceduri administrative.

Comisia de disciplină din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a sancţionat-o cu scăderea a 10% din salariu, pentru o perioadă de trei luni, pe asistenta din cadrul maternităţii din Ploieşti care, în luna februarie, a dat doi nou-născuţi altor familii, a declarat pentru News.ro managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, Bogdan Nica.

„Asistenta nu mai lucrează cu pacienţii, ci întocmeşte documente. Măsura este valabilă pentru o perioadă de cel puţin trei luni, timp în care se derulează ancheta administrativă la nivelul spitalului”, a precizat Bogdan Nica.

Potrivit acestuia, fapta comisă de cadrul medical constituie „abatere gravă”.

Managerul unităţii sanitare a primit de la una dintre familiile căruia i-a fost încredinţat un alt copil decât al lor o plângere, aceeaşi familie depunând o sesizare cu acelaşi obiect şi la Ministerul  Sănătăţii. 

Incidentul a avut loc în ziua de 12 februarie. Proaspăta mămică care rămăsese internată în spital a realizat că nou-născutul care îi fusese adus nu este al ei. Ulterior, cadrele medicale au fost înștiințate cu privire la încurcătură, iar femeia care a fost externată prima a fost rugată să aducă înapoi bebelușul.

După cele întâmplate, tatăl uneia dintre cele două fetițe născute în aceeași zi a mărturisit că o asistentă a încercat să-i facă să creadă că nou-născutul care le fusese încredințat era al lor.   

„În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a declarat tatăl uneia dintre cele două fetițe născute în aceeași zi, Cristian Ioniță, conform Știrile Pro TV. 

Uitați domne, e copilul vostru. Încerca să ne convingă”, a mai adăugat proaspătul tătic. 

Fetița familiei Ioniță, care a venit pe lume pe data de 9 februarie, a fost încredințată altor părinți. 

De asemenea, conform sursei citate, o asistență a unității medicale i-a chemat pe cei doi părinți să-și ia fiica, utilizând numele de familie. Însă, nu le-a verificat identitatea. Apoi, aceștia au fost anunțați că au plecat din spital cu un alt copil în drumul spre casă. 

A fost un cumul de factori, copii născuți în aceeași zi, același sex, același nume de familie. Pare ciudat ce vă spun, dar de multe ori apare fenomenul acesta primul venit, primul servit, se anunță, se externează copilul X, prima mamă se duce”, a afirmat Călin Boeru, medic șef al secției de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean din Ploiești. 

Familia Ioniță a declarat că are de gând să apeleze la autorități și să meargă în instanță pentru ca asemenea situații să nu mai aibă loc. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani