Cât de scumpă este viaţa în Ploieşti. Transportul în comun, printre cele mai costisitoare din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţuri la energie termică şi apă rece la niveluri mai mici faţă de alte municipii din ţară, dar un transport în comun la tarife foarte mari faţă de oraşe puternice din România sunt coordonatele vieţii la Ploieşti. Cheltuielile cu plata chiriei, a utilităţilor şi transportului în comun depăşesc un salariu mediu câştigat în Prahova

Câştigul mediu net, în 2014, a fost în Prahova, de 1.620 de lei, o situaţie paradoxală care face ca, în ciuda industralizării puternice a judeţului şi a numeroaselor investiţii străine, câştigurile din judeţ să fie cu cel puţin 30% mai mici faţă de Capitală, aflată la doar 60 km de Ploieşti.

Acesta ar face ca un salariu de 1.600 de lei să ajungă la limită pentru plata unei chirii pentru un apartament cu două camere, de exemplu, a utilităţilor şi a transportului în comun.

32.500 de euro, preţul mediu al unui apartament cu două camere. 250 de euro, chiria

După un boom important până în 2008, când un apartament cu două camere se vindea, în Ploieşti, în medie, cu 55.000 de euro, în prezent, preţul mediu al unui apartament cu două camere din Ploieşti este de 32.500 de euro.

Preţul este, similar, de exemplu, cu un apartament cu două camere din municipiul Timişoara, dar la mare distanţă de Constanţa, unde un apartament cu două camere se vinde cu 42.500 de euro.

Preţurile din Ploieşti variază, însă, în funcţie de cartiere, astfel că diferenţele pot fi uriaşe. Un apartament cu două camere, de 57 mp, costă 30.000 de euro în cartierul Nord, în timp ce unul de pe Bulevardul Castanilor, de 64 mp, costă 58.000 de euro, deşi anul construcţiei este 1969.

Chiria unui apartament cu două camere, în Ploieşti, este, în medie de 250 de euro, dar, ultracentral, preţul chiriei poate ajunge şi la 350 euro.

Transport în comun foarte scump

Transportul în comun, unul dintre cele mai importante aspect ale vieţii într-un mare oraş, reprezintă, la Ploieşti, un motiv de cheltuieli consistente în fiecare lună. Preţul unui bilet a sărit, în 2013, de la 1,6 la 2 lei, unul dintre cele mai mari din ţară. 2 lei mai costă o călătorie cu transportul în comun la Iaşi şi Timişoara, de exemplu.

Prin comparaţie, la Constanţa, o călătorie costă 1,5 lei, în timp ce la Bucureşti, un tichet de o călătorie costă 1,3 lei.

Scumpirea nu a fost resimţită din plin de ploieşteni pentru că, din martie 2014, datorită lucrărilor de reabilitare a liniilor de tramvai din oraş, transportul în comun a devenit gratuit şi va rămâne aşa până la finalizarea proiectelor de infrastructură, adică decembrie 2015.

De gratuitate beneficiază, însă, doar cei cu domiciliul în Ploieşti şi care au venituri de până la 3.000 de lei. Şi înainte de această măsură, pensionarii din municipiu călătoreau gratuit cu transportul în comun.

Cei care călătoresc cu taxiul la Ploieşti plătesc, în medie, 1.79 lei / km, tariful de zi, şi 1.99 lei / km, tariful de noapte (adică între orele 22.00 – 6.00).

Apa rece şi energia termică, cele mai mici preţuri din ţară

În ceea ce priveşte costurile cu energia termică, Ploieştiul stă, încă, destul de bine. Preţul de producţie al gigacaloriei de la Ploieşti este de 275,4 lei (cu TVA), reprezentanţii Dalkia TermoPrahova, operatorul municipiului spunând că acesta este cel mai mic preţ din ţară.

Singurul oraş în care preţul total de producţie este mai scăzut decât în Ploieşti este Oradea, cu 256,01 lei, a cărui centrală de producţie funcţionează, însă, pe cărbune.

La polul opus se află Mangalia, cu 540 de lei şi Otopeni, 501 lei, preţul de producţie al gigacaloriei.
Din preţul de producţie al gigacaloriei la Ploieşti, de 275 de lei, populaţia plăteşte 231 lei. În funcţie de venituri, ploieştenii beneficiază de subvenţii individuale.

Nici tarifele la apă potabilă nu sunt mai scumpe ca în alte municipii din România. Preţul unui metru cub (1000 litri) de apă rece costă, la Ploieşti, din octombrie anul trecut, 3,42 lei / mc (cu TVA), iar preţul pentru canalizare este de 1,46 lei / mc.

Potrivit Apa Nova Ploieşti, operatorul de apă rece şi canalizare, tarifele din oraş, poziţionează societatea, la nivelul lunii iulie 2014, pentru care există date, pe locul 41 din 41 (în ordine descrescătoare), de municipii reşedinţă de judeţ din România, Calculele Apa Nova arată că acesta este cu 44,66 % mai mic decât cel mai mare tarif din ţară la această categorie.

Pe aceeaşi temă

Cele mai scumpe oraşe din România. Zalăul, oraşul cu utilităţi la preţuri de metropolă şi salarii de provincie. Deşi, aparent, Zalăul este un oraş ieftin, în special datorită chiriilor mici şi preţurilor reduse la imobile, traiul în municipiul reşedinţă de judeţ este unul destul de scump, în principal din cauza utilităţilor, dar şi a nivelului salariilor.

Cât de scumpă este viaţa la Braşov. Un salariu întreg se duce pe chirie şi utilităţi. Aerul curat însă ne ajută să trăim mai mult. Braşovul este lăudat pentru frumuseţea şi curăţenia lui. Este însă unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară, raportat la nivelul salariilor. Dacă eşti chiriaş îţi dat tot salariul pe utilităţi şi plata chiriei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG