Casa telescopică inventată de un arhitect român, o soluţie ieftină pentru locuinţele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru un tânăr arhitect din Câmpina, criza refugiaţilor sirieni a fost motiv de inspiraţie pentru o afacere care ar putea rezolva problema locuinţelor sociale.

Alexandru Anghel (35 de ani) a gândit un prototip de casă modulară, unic în lume, care să vină în ajutorul celor care au nevoie urgentă de un acoperiş deasupra capului, dar care nu au un venit consistent şi nici şansa de a contracta un credit.

Casa telescopică sau casa „trei în unu” se află în faza de construcţie chiar în atelierul societăţii din Câmpina, deţinută de familia Anghel, iar în maximum două sptămâni aceasta va fi asamblată şi complet utilată.

Inspirată de cirza refugiaţilor sirieni

Preţul unei astfel de locuinţe cu dotări standard, ca pentru un apartament cu două camere format din dormitor, living, baie şi chicinetă, cu o suprafaţă utilă de 38 de metri pătraţi, poate să ajungă până la 18.000 de euro, în funcţie de dotări.

Arhitectul spune că, pe măsură ce proiectul prindea contur, şi-a dat seama că această locuinţă modulară poate avea şi altă utilitatea decât cea de locuinţă socială.

“La începutul anului 2016, în urma incidentelor care au avut loc în Siria, am gândit o variantă pentru căsuţe sociale, inspirat de o discuţie pe care am avut-o cu un prieten care locuieşte la Londra. El mi-a spus că autorităţile de acolo caută soliţii pentru cazarea refugiaţilor. Ulterior am început să dezvolt ideea şi aşa a căpătat cu totul alte conotaţii. Ca şi utilitate, poate fi folosită drept locuinţă socială, pe de o parte, sau casă de vacanţă, dar şi ca magazin sau cafenea, de exemplu. Este o casă modulară. Corpul de bază are dimensiunea clasică a unui container, de 6 m/ 2,5 m. Din acest corp de bază ea se extinde, astfel că de la 15 metri pătraţi poate să ajungă până la 40 de metri pătraţi”, explică arhitectul.

Preţul de bază este de 14.000 de euro

Preţul de cumpărare poate varia exact ca la un autoturism, în funcţie de dotările de la interior, susţine autorul conceptului de casă telescopică.

“Are un preţ de bază care creşte în funcţie de ce dotări sunt solicitate de cumpărător, de la mobilier şi până la alte accesorii, tipul de materiale cu care este finisată. Pentru ceea ce avem acum în producţie preţul nu va fi mai mare de 14.000 de euro”, susţine Anghel.

Aşa cum a fost gândit iniţial, proiectul standard este compartimentat în două încăperi, living prevăzut cu o mică bucătărie, baie şi dormitor unde pot încăpea patru paturi suprapuse două câte două sau un pat matrimonial.

Toate încăperile sunt prevăzute cu fereastră, sunt termo şi hidroizolate, iar compartimentarea a fost astfel gândită încât să asigure confort şi intimitate chiar şi pentru o familie cu mai mulţi copii. Căsuţa telescopică are avantajul că poate fi conectată imediat la toate utilităţile şi poate fi transportată cu un utilaj de la fabrică în locul în care urmează să fie amplasată. În plus, la cerere, casa poate fi prevăzută şi cu o terasă exterioară.

Primul exemplar produs se va transorma într-un restaurant  fast food

Primul exemplar de casă modulară produs la Câmpina urmează să fie amplasat undeva la ieşire din Câmpina spre Ploieşti, dar nu va fi o locuinţă socială, ci un mini restaurant de tip fast food cu produse tradiţionale româneşti.

Arhitectul câmpinean nu este la prima aventură de acest gen. Cu trei ani în urmă, împreună cu un colectiv de profesori de la Universitatea Politehnică Gheorghe Asachi din Iaşi a participat la producţia unei case de tip evantai. Din păcate, din cauza unor neînţelegeri între parteneri, casa evantai nu a intrat în producţie.

Alexandru Anghel este fiul fostului deputat Florin Anghel.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”