Carmen Dan, despre raportul publicat de Rise Project şi atribuit DGPI: Acest document iniţial nu a avut antet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, că raportul publicat săptămâna trecută de Rise Project şi atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă nu a avut iniţial antet şi că documentul a fost redactat ”cu intenţia de a urmări alte interese decât cele procedurale”. Dan a mai spus că va sesiza ”nişte instituţii” în acest caz.

”Am informaţia certă că acest document, iniţial, nu a avut antet, de aceea eu concluzionez că acest document a fost redactat, pre-redactat, cu intenţia de a urmări alte interese decât cele procedurale. Cred că a fost redactat în 2011”, a declarat presei Carmen Dan, la Universitatea de Apărare ”Carol I”.

Ea a precizat că va sesiza ”nişte instituţii” în acest caz.

”Voi sesiza nişte instituţii, dacă din analiză va reieşi că am posibilitatea legală, şi mă îndoiesc că nu aş avea-o, iar cei care sunt sesizaţi au responsabilitatea să facă verificări”, a mai spus ministrul.

Rise Project a publicat joi un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, intitulat "Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman", care descrie o "reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, Dragnea este prezentat drept "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”. Rise Project a scris că raportul, care în prezent s-ar afla în arhiva DGPI, vorbeşte despre afacerile cu bani publici ale grupării, despre zeci de licitaţii, despre controlul real al firmei Tel Drum, lucrări fictive, donaţii suspecte la partid, cercuri relaţionale şi de influenţă.

Vineri, DNA a anunţat că ”o parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată” de Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul direcţiei. Dosarul a fost constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii dispunând în 19 februarie 2016 începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. Totodată, DNA preciza că după începerea urmăririi penale au fost solicitate informaţii inclusiv de la autorităţile din Brazilia.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins, luni, informaţiile prezentate de Rise Project privind legăturile sale cu firma Tel Drum, afirmând că nu are acţiuni la purtător şi nici nu se află "în spatele" ei, fapt demonstrat de mai multe dosare deschise şi în cazul cărora a fost dispusă neînceperea urmăririi penale.

Liviu Dragnea a contestat şi informaţiile privind afacerile sale în Brazilia.

"N-am ascuns niciodată că am mers în această ţară. Am avut îndrăzneala să merg şi în alte ţări. Nici lucrul ăsta nu l-am ascuns. N-am transferat bani în Brazilia, n-am transferat bani în nicio altă ţară. N-am făcut afaceri în Brazilia şi nu am afaceri în Brazilia şi nici în altă ţară", a spus şeful PSD.

De asemenea, Dragnea a susţinut că totul a pornit de la George Soros, care este, în opinia sa, "un personaj malefic”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi