Campanie. Senatorul Daniel Savu a fost sabotat din interiorul partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Savu. FOTO: Dana Mihai

Candidat la Senat din partea USL, Daniel Savu acuză concurenţa de sabotaj în campanie, chiar prin oamenii din interiorul partidului. Senatorul a fost apostrofat de alegători că nu a venit la o masă la care fuseseră invitaţi de Savu, deşi acesta nu ştia nimic despre „pomana" electorală.

Lupta electorală a început cu toate armele posibile în Ploieşti, iar candidaţii nu fac economie de idei şi nici de muniţie.

Daniel Savu spune că mai mulţi locuitori din nordul Ploieşti, cartier cuprins în colegiul în care candidează (Colegiul 2 Senat Ploieşti - Slănic), au fost invitaţi la un restaurant din zonă de o familie apropiată PSD.

Oamenii ar fi fost informaţi că invitaţia vine din partea candidatului Daniel Savu, care urma să se întâlnească la o pizza sau o friptură cu alegătorii.

„A fost o adevărată supriză să fiu prin nord şi să mă întâlnesc cu un cetăţean care m-a întrebat de ce nu sunt la restaurantul la care i-am invitat. În mod ciudat, invitaţia a fost făcută printr-o familie care este înscrisă în PSD şi despre care constat că lucrează pentru concurenţă. Mi se face un dublu deserviciu. O dată pentru că eu nu invit oamenii la mese electorale şi a doua oară pentru că oamenii cred în mod eronat că ar trebui să fiu acolo", spune Daniel Savu.

„Cei care au făcut invitaţia în numele senatorului Savu vor fi excluşi din partid", a completat şi Mircea Cosma, preşedintele PSD Prahova.

Suspiciunile de sabotaj se îndreaptă către Cătălina Bozianu, candidat din partea ARD pe colegiul de deputaţi din nordul Ploieştiului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată