Cadavrul unui pacient care a murit în Spitalul Judeţean Ploieşti a fost furat de sub nasul medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul unui pacient din Spitalul Judeţean Ploieşti, furat de rudele acestuia   FOTO:Diana Frîncu

Caz şocant la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, acolo unde cadavrul unui pacient de 66 de ani, care a decedat la secţia de Anestestezie Terapie Intensivă, a fost furat, chiar de sub nasul medicilor de gardă, de către rudele acestuia. Gestul a fost explicat prin faptul că familia celui decedat nu a fost de acord cu autopsierea cadavrului.

Bărbatul din Ploieşti, bolnav cronic, dependent de dializă şi diabetic, a fost internat la secţia de nefrologie în data de 23 ianuarie. Aici starea pacientului s-a agravat, iar pe 30 ianuarie a fost transferat la secţia ATI, unde a şi decedat trei zile mai târziu, în urma unui stop cardio-respirator. Rudele, care în acea seară se aflau în vizită la spital, au fost informate de îndată, doar că au refuzat să respecte regulile spitalului şi să vină să ridice cadavrul a doua zi.

Florin Puşcariu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a declarat că trupul neînsufleţit al bărbatului a fost furat de aparţinători chiar de pe holurile unităţii medicale, după ce au creat mai întâi o diversiune. Unii au agresat persoanlul de gardă, iar alţii au furat cadavrul din secţia ATI pe care l-au transportat cu ajutorul unei tărgi până la maşina personală, care era parcată în curtea interioară a Spitalului Judeţean.

În momentul în care au sesizat lipsa pacientului, medicii de gardă au solicitat ajutorul Poliţiei şi al societăţii care asigură paza unităţii medicale. În cauză  a fost deschis un dosar penal, cinci persoane, rudele bărbatului mort, fiind acuzate de profanare de cadavre. Decedatul nu a fost nici măcar acum înmormântat, pentru că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a dispus ridicarea cadavrului de la domiciliul acestuia şi transportarea la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, conform legii.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare