Braconaj piscicol în zona Barajului Măneciu. Doi prahoveni, prinşi în flagrant cu clean şi caras

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flagrantul s-a produs la barajul Măneciu. FOTO 1romania1.blogspot.ro

Doi bărbaţi din comuna Măneciu au fost prinşi de jandarmii prahoveni şi lucrători ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură în timp ce pescuiau ilegal, cu o setcă, în barajul din localitate

Flagrantul s-a produs în weekend, în zona barajului Măneciu. Două persoane care pescuiau ilegal au fost prinse de o patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova şi lucrători din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, filiala Muntenia Ploieşti.

Ambii din Măneciu, cei doi pescuiau pe luciul de apă al barajului, cu ajutorul unei plase de pescuit tip „setcă“, neautorizată, cu lungimea de 28 m., lăţimea de 3,28 m. şi mărimea ochiurilor de 2 X 3 cm., interzisă de lege. În plasa bărbaţilor erau şapte peşti, clean şi caras.

Bărbaţii nu erau autorizaţi să efectueze activităţi de pescuit comercial şi nu deţineau unelte şi scule autorizate în acest sens.

Celor în cauză li s-au întocmit dosar cu acte premergătoare „pescuit prin orice metode a reproducătorilor în perioada de prohibiţie, în zonele de reproducere naturale”, „pescuit comercial în habitatele piscicole naturale prin orice metode şi mijloace a peştilor în perioada de prohibiţie”, „deţinerea şi folosirea la pescuit de către persoane neautorizate de unelte de pescuit comercial” şi „pescuit cu unelte şi scule neautorizate”.

Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria  Vălenii de Munte în vederea continuării cercetărilor.   

Mai puteţi citi

Accident între o maşină şi un autobuz pe DN 1, la Româneşti. O persoană a fost rănită

Incendiu în gara din Câmpina: un vagon cu cocs a luat foc

Mai multe pentru tine:
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%