Bătaie cu pumni și picioare între cinci eleve din Câmpina din cauza hainelor

0
Publicat:

Cinci eleve de la un liceu din Câmpina au fost implicate într-o altercație care a degenerat în violență fizică. Incidentul a avut loc în urma unei discuții contradictorii despre vestimentație, iar un profesor a alertat poliția.

Bătaie între 5 eleve la un liceu din Câmpina. FOTO: Arhivă

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a transmis că incidentul s-a petrecut pe 13 martie, în jurul orei 12:45, la un liceu din municipiu. „Cu ocazia deplasării la faţa locului şi a primelor verificări efectuate, s-a stabilit faptul că pe fondul unei discuţii contradictorii, referitoare la ţinuta vestimentară, între 5 eleve cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, ar fi izbucnit un conflict”, au precizat reprezentanții IJP Prahova, potrivit Agerpres.

Surse judiciare au indicat că incidentul s-a produs la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati”. În urma escaladării conflictului, trei dintre eleve au agresat fizic celelalte două, lovindu-le cu pumnii și picioarele.

Tinerele agresate nu au solicitat îngrijiri medicale și nu au fost transportate la spital. „În conformitate cu prevederile Legii 26/2024 și ale Ordinului MAI 138/2024, s-au întocmit procese-verbale din care reiese că tinerele agresate nu doresc completarea formularului de evaluare a riscului, fiindu-le înmânat modelul de cerere către instanța de judecată. În prezența părinților, minorele au declarat că își rezervă dreptul de a formula plângere cu privire la aspectele petrecute” au mai adăugat polițiștii.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar situația va fi monitorizată de autorități.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG