Banchete de fiţe pentru liceenii din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria, Grecia şi Turcia au rămas în topul preferinţelor liceenilor din Prahova pentru petrecerea banchetelor de sfârşit de an

Staţiunile de la munte au ieşit de mult din preferinţele turistice ale elevilor din Prahova pentru petrecerea de sfârşit de liceu. Cel mult marea, în extrasezon, este tentantă pentru organizarea unui astfel de eveniment. „Raţiunile pentru o astfel de alegere sunt destul de simple. Au fost colegi timp de patru ani de zile şi vor să fie o petrecere de neuitat, dar şi o excursie de câteva zile împreună. Marea, în extrasezon, este mult mai incitantă, fără să mai punem la socoteală faptul că, în această perioadă a banchetelor, staţiunile de la munte sunt încă scumpe", ne-a spus Marilena Stanciu, agent de turism.

Un banchet care include o cazare de două nopţi, mic dejun şi cină festivă la un hotel de trei stele în Mamaia nu depăşeşte 280 de lei, iar ca bonus, liceenii primesc o gratuitate la 20 de persoane şi nu mai au nici grija muzicii care este asigurată de hoteluri.

Bulgaria şi Grecia, preferate

De departe, însă, sunt preferate banchetele în străinătate chiar dacă, în urmă cu un an, mai mulţi elevi din Colegiul „I.L.Caragiale" au avut probleme cu hotelul care le-a refuzat cazarea, din cauza unor încurcături cu agenţia de turism. Bulgaria, Grecia şi Turcia sunt în topul destinaţiilor, după ce Egipt, Maroc şi Tunisia au ieşit din cărţi, din cauza tensiunilor armate din zonă.

„Încă de la începutul anului, ne-am orientat către Egipt, dar am fost nevoiţi să ne schimbăm locaţia pentru banchet din cauza revoltelor. Părinţii şi profesorii nici nu au vrut să audă. Vom merge în Grecia, aşa ieşim şi mult mai ieftin, la 150 de euro de persoană", ne-a spus Raluca Sandu, elevă în clasa a XII-a în Colegiul Nichita Stănescu din Ploieşti. Majoritatea banchetelor vor fi organizate în cursul lunii mai.

Hotelierii străini oferă reduceri

În Grecia, la un hotel de trei stele, cu şapte nopţi de cazare şi transport cu autocarul, preţul banchetului oscilează între 139 şi 179 de euro. În Bulgaria, în luna mai, trei nopţi de cazare la hoteluri de trei sau patru stele, cu meniu all inclusive, costă între 79 şi 113 euro de persoană, cu grauitate de o persoană, la alte 5 care plătesc.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare