Astra a anunţat preţul biletelor pentru meciul cu Petrolul. Vezi ce interdicţii a impus!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astra - Petrolul se joacă pe 27 octombrie, în Cupa României

50 de lei vor costa biletele pentru meciul Astra-Petrolul, de joi seară, din optimile Cupei României Timişoreana. Atenţie mare, însă, nu aveţi voie să veniţi la meci purtând însemnele vreunuia dintre cluburi! Asta înseamnă fără fulare sau tricouri cu numele sau stemele celor două echipe.

Clubul Astra, care va fi gazda meciului de joi, a anunţat preţul biletelor, pentru tribuna I şi tribuna a II-a. Acestea vor costa 50 de lei şi se vor vinde miercuri, între orele 14-18, şi joi, de la 10 la 15.40. Porţile stadionului se deschid cu două ore și jumătate înainte de meci. Interesant este că Astra nu pune în vânzare bilete la peluză, lucru care înseamnă că aici vor sta cei din galeria proprie şi spectatorii care au intrat pe bază de invitaţie. Abonaţii vor avea loc la tribuna 0, iar galeria Petrolului va fi cazată în sectorul rezervat în mod tradiţional pentru oaspeţi, în marginea tribunei a II-a.

Mare atenţie!

„Reamintim că nu este permis accesul pe stadion cu obiecte contondente, monezi, brichete etc. Însemnele clubului pot fi purtate numai de suporterii constituiți în galerie.", se arată în anunţul postat de Astra marţi pe site. Această ultimă frază înseamnă că suporterii celor două formaţii nu vor avea voie să intre în stadion cu tricouri sau fulare cu stema ori numele cluburilor, cu excepţia celor care stau în galerie, desigur. Decizia este una foarte strictă, pe care oficialii Astrei n-au mai luat-o la niciun meci până acum. Ei spun că interdicţia reprezintă o măsură suplimentară de securitate: Exemplul pe care ni l-au dat a fost că prezenţa unui fan, la tribuna a doua, cu fularul Petrolului, chiar lângă un suporter al Astrei (sau viceversa) ar puta reprezenta o instigare la violenţă. „Pentru că există o adversitate locală, am decis să evităm aceste momente care pot duce la conflicte“, ne-a explicat Geo Raeţchi, ofiţerul de presă al clubului din 9 Mai.

DOSAR: Astra-Petrolul împarte Ploieştiul în două. Găsiţi aici toate amănuntele înainte de derby-ul ploieştean

Tot ca o măsură suplimentară, firma de pază a anunţat că va suplimenta numărul de stewarzi. De asemenea, mâine va efectua o repetiţie generală la stadion, pentru a se asigura că lucrurile merg cum trebuie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online