Alegeri locale 2016. Ploieştenii au ieşit la vot „pentru schimbare“, „pentru continuitate“ sau „din datorie“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieştenii îşi aleg duminică primarul din 13 candidaţi FOTO Dana Mihai

Alegeri locale 2016. Ploieştenii îşi aleg pe 5 iunie 2016 primarul care va avea frâiele administraţiei locale în următorii patru ani. Motivele care i-au adus la vot au fost fie continuitatea proiectelor, o schimbare sau datoria civică de alegători

13 candidaţi, un număr record în Ploieşti, îşi dispută la aceste alegeri locale 2016 fotoliul de primar al municipiului. O modificare importantă a acestor alegeri locale este faptul că primarul va fi ales dintr-un singur tur de scrutin, ceea ce înseamnă că duminică seară vom afla numele viitorului edil al Ploieştiului.

Prahova a avut încă de dimineaţă o prezenţă bună la vot, peste media naţională înregistrată în timp real de Biroul Electoral Central.

Fie că îşi doresc o schimbare sau, dimpotrivă, o continuitate, motivele pentru care ploieştenii au venit la vot au fost dintre cele mai diverse.

„Poate se schimbă ceva în mai bine în oraşul ăsta. Au fost alegeri la care nu am participat, dar astăzi am zis că trebuie să vin. Din păcate, şi ultimele alegeri mi-au arătat că nu se merită“, ne-a spus, cu referire la episodul ultimul primar al oraşului, cercetat pentru fapte de corupţie, domnul Davidescu, un ploieştean care a votat la secţia nr.20 din oraş, amenajată la Ocolul Silvic.

În schimb, Tiberiu Florin, un tânăr care a votat la aceeaşi secţie, îşi dorea continuitate în proiectele începute în oraş în anii trecuţi. „Ştiu doar doi dintre cei 13 candidaţi, alţii nu m-au interesat. Iar pentru unul dintre ei am venit să votez astăzi, cred că poate continua proiectele mai vechi din acest oraş, care au fost abandonate între timp“, ne-a spus acesta.

Doamna Silvia, o votantă din Ploieşti, a venit dimineaţă la urne pentru a-şi face datoria. „Dacă DNA a luat măsuri şi şi-a făcut datoria, este cazul să mi-o fac şi eu pe a mea, de cetăţean“, ne-a spus femeia. 

Candidaţii la Primăria Ploieşti sunt Adrian Dobre (PNL), Cristian Ganea (PSD), Graţiela Gavrilescu (ALDE), Raul Petrescu (UNPR), Cătălina Bozianu (PMP), Gabriela Lola Anghel (PND), Iulian Teodorescu (PRM), Mircea Chiriţescu (PSRO), Fabio Cârstea (PRU), precum şi patru independenţi: Daniel Savu, Marius Fenichiu, Radu Popescu, Marian Enache.

Vă mai recomandăm

Alegeri locale 2016. Cum se vede ziua votului la Plopu, unde un podeţ s-a rupt cu staff-ul de campanie: „Ne-a deranjat că unii se bucurau că a picat cu PSD-işti“

LIVEBLOG Alegeri locale. Prezenţa la vot, dominată de alegătorii cu vârsta de peste 45 de ani 

Alegeri locale 2016. Prezenţa la vot în Prahova: până la ora 15.00 au votat aproape 30% dintre alegători

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor