Alegeri locale 2016. Cum se vede ziua votului la Plopu, unde un podeţ s-a rupt cu staff-ul de campanie: „Ne-a deranjat că unii se bucurau că a picat cu PSD-işti“

0
0
În aşteptarea exit-opll-urilor, în comuna prahoveană Plopu FOTO Dana Mihai
În aşteptarea exit-opll-urilor, în comuna prahoveană Plopu FOTO Dana Mihai

Alegeri locale 2016. La o săptămână după ce un podeţ din comuna prahoveană Plopu s-a rupt în timp ce 20 de oameni din staff-ul PSD îl traversau, localnicii încă mai vorbesc de întâmplare. „Ştiţi ce ne-a deranjat cel mai rău? Că unii d-alde Fane Mutu şi alţii se bucurau că ce bine că s-a rupt cu psd-işti. Eu cred că o să fie cu noroc“, este părerea unuia dintre cei care au căzut în apă, de pe podeţ

Duminica trecută, pe 29 mai, în Prahova s-a petrecut un incident electoral mai puţin obişnuit. Întreaga echipă de campanie PSD care îl însoţea pe candidatul Teodor Marin, actualul viceprimar, a căzut odată cu podeţul din lemn pe care se afla în traversare, în albia râului Bucovel. Podeţul face legătura între drumul judeţean care traversează Plopu şi o uliţă retrasă. Scândurile au cedat sub greutatea celor 20 persoane, cu vârste între 17 şi 77 ani, iar 10 dintre acestea au fost rănite, suferind traumatisme şi fracturi. Printre victime s-au numărat şi o tânără gravidă, dar şi Laura Moagher, directoarea Parcului Zoo „Constantin Stere“ din Bucov.

Contracandidaţii au speculat imediat momentul şi au spus că oamenii din staff au vrut să-şi facă un selfie „în aer“, sărind în acelaşi timp, sau că au vrut să danseze Hora Unirii.

Oricum, duminică, 5 iunie, în ziua alegerilor locale, incidentul era încă dezbătut, la o bere, la una din crâşmele comunei. Aproape de prânz, deja trecuţi pe la secţia de vot şi de primul rând de sticle de bere, câţiva bărbaţi „aşteptau exit-poll-urile“, după cum ne-au mărturisit. Subiectul podeţului îi agasează, pentru nici acum nu înţeleg de ce s-a făcut atâta tam-tam, iar comuna lor a ajuns subiect de ştiri în toată presa.

Alegeri locale 2016. Varianta unui martor ocular. Mâna criminală este exclusă

„Eu am fost unul dintre care au căzut şi vă spun exact cum a fost. Nu am dansat nici o Horă a Unirii pentru că podeţul este foarte îngust. Vă daţi seama că dacă vroiam asta, o făceam la şosea, nu acolo. Mergeam pe podeţ şi, deodată, ne-am trezit bâldâbâc în apă! Eu am avut noroc, am picat mai într-o parte, nu m-am udat, pentru că m-am prins de fiare. Dar ştiţi ce m-a deranjat cel mai rău? Că unii d-alde Fane Mutu (personaj care nu era prezent la bere – n.r.) şi alţii se bucurau şi ziceau peste tot că ce bine că s-a rupt cu psd-işti!“, ne-a povestit Aurel Păun.

Tânărul, devenit şi o mică vedetă locală, pentru că „a apărut peste tot la televizor“, dar încă modest, a exclus, oricum, „o mână criminală“, deşi un coleg de pahar l-a pus puţin pe gânduri. „Astă-iarnă pe podul ăsta au trecut 40 de tineri care mergeau cu plugul prin sat. Erau beţi, ţopăiau şi cu ăia nu s-a mai rupt!“, i-a amintit nea Radu. „Să vă spună şi domnul (şi arată spre un al treilea bărbat de la masă) cum a fost şi cât de beţi erau! Adică în afară de el, el nu era beat“, se corectează nea Radu, aprobat de cel indicat cu o înclinare a capului şi o duşcă de bere.

De vină pentru căzătură a fost găsită „administraţia locală“. Care a băgat acolo nişte bani, dar nu s-a văzut nimic, iar scândurile puse pe structura de fier au îngreunat şi mai mult podeţul. „Eu cred că o să fie cu noroc căzătura, să-i schimbăm pe ăştia care doar ne-au păpat bănuţii“, a concluzionat Aurel Păun. De altfel, orientarea politică a celor de masă era dată de gol de numeroasele afişe cu candidatul PSD, Teodor Marin.

Oricum, imediat după incident, podeţul a fost interzis accesului, mai ales că la 200 de metri de acesta este un drum asfaltat. Situaţia a fost semnalată cu un afiş şi câteva scânduri bătute la intrarea pe podeţ. „Ăia care ne-au rupt podeţul ar trebui să vină să ni-l repare. Îl folosim de zeci de ani şi acum ni l-au stricat!“, era nemulţumită o localnică.

„Azi e şansa noastră, nu mai e după cum vrea Dumnezeu, ci după cum vor oamenii“

Dincolo de umorul involuntar al episodului cu podeţul rupt, oamenii de la Plopu vor şi ei să trăiască mai bine după aceste alegeri. Au o comună frumoasă, căutată pentru peisajele splendide, cu dealuri, podgorii şi păduri. Zeci de case arătoase au fost construite în ultimii ani, dar acestea le aparţin „orăşenilor“, adică oamenii de la Ploieşti. Localnicii trăiesc destul de greu şi chiar dacă au apă şi gaze, ei nu şi le permit. 

„Ne dorim un primar care să ne facă o viaţă mai bună. Să ne bage canalizare, să creeze locuri de muncă. Azi e şansa noastră, nu mai e după cum vrea Dumnezeu, ci după cum vor oamenii“, ne-a spus acelaşi nea Radu, cu mâinile pline de bătături de la munca grea de la câmp. El, personal, este nemulţumit şi de faptul că în actualul mandat, primăria a făcut un foişor în sat. „Ca să aibă tinerii unde să fumeze şi să bea noaptea, ca să nu mai zic de altele, fără să-i plouă. Păi foişor ne trebuia nouă?“, se întreba bărbatul.

Podeţul rupt nu este singurul episod care a făcut celebră comuna Plopu. Localitatea este cunoscută şi pentru faptul că primarul încă în funcţie, din mandatul 2012-2016, Adrian Bălănescu (PNL), este cel mai bogat edil-şef din zonă. Declaraţia sa de avere s-a dovedit neîncăpătoare pentru a cuprinde toate proprietăţile şi bunurile. De asemenea, primarul comunei Plopu este cel care a reclamat furtul a aproape jumătate de milion de euro şi a unui kilogram de aur pe care-i avea depozitaţi într-o cutie de valori de la Raiffeisen Bank, în 2013.

Vă mai recomandăm

LIVEBLOG Alegeri locale. Prezenţa la vot, dominată de alegătorii cu vârsta de peste 45 de ani 

Alegeri locale 2016. Prezenţa la vot în Prahova: până la ora 15.00 au votat aproape 30% dintre alegători

Ploieşti


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri