Administrator din Ploieşti, cercetat după ce a păgubit o asociaţie de proprietari cu 30.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii au descoperit cu stupoare că au restanţe la furnizorii de servicii. FOTO arhivă Adevărul

Intrigaţi că nu primesc agent termic, iar administratorul nu mai trecuse de ceva vreme pe la bloc, locatarii de la o asociaţie din nordul Ploieştiului au descoperit că au o „gaură“ în bugetul asociaţiei de aproape 30.000 de lei

Primele semne de întrebare pe care şi le-au pus oamenii de la asociaţia păgubită au fost în momentul în care, deşi agentul termic era pornit în tot oraşul, în blocul lor nu se furniza căldură. Au aflat astfel, de la operatorul Dalkia, că au sistată furnizarea pentru o datorie de 15.000 de lei.

Tot atunci, cele 60 de familii din bloc au aflat că ridicarea gunoiul este neplătită de 6 luni, plus alte restanţe la diverşi operatori de servicii. „Ultima dată, administratorul blocului a venit să încaseze pe 19 septembrie, după care nu am mai auzit nimic de el. În total, noi avem o pagubă de 300 de milioane de lei vechi, dar credem că este mai mare, pentru că respectiva persoană era administrator la alte şase asociaţii din oraş“, ne-a spus Ion Dumitrache, unul dintre locatarii din asociaţia păgubită.

Oamenii au găsit în cele din urmă înţelegere de la Dalkia pentru furnizarea căldurii, dar numai în schimbul unei eşalonări a datoriei de 15.000 de lei. „Nu ştim ce să ne facem de acum încolo, să ne recuperăm prejudiciul. Am depus plângere la Poliţie, deocamdată doar noi, nu şi celelalte asociaţii unde am aflat că mai era adminstrator“, ne-a mai spus Ion Dumitrache.

Administratorul, M.I., este un bărbat de aproximativ 70 de ani, care se ocupa de asociaţia din nordul oraşului de aproape opt ani, astfel că nu a trezit nici o suspiciune oamenilor. 

Poliţia a deschis o anchetă. „Există o reclamaţie pe numele unui bărbat care ar fi delapidat aproximativ 30.000 de lei din banii unei asociaţii din Ploieşti. Facem cercetări, iar în cauză a fost deschis dosar penal“, ne-a spus Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Vă mai recomandăm

Hoţ de piatră decorativă fotografiat în acţiune la Ploieşti

Asociaţiile de proprietari din Ploieşti vor primi material antiderapant pentru înlăturarea poleiului din faţa blocurilor

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie