Administraţia din Bărcăneşti şi-a „tras“ sediu de 1,2 milioane de euro
0Rămaşi fără sediu, după ce au fost expropriaţi pentru lucrările la Autostrada Bucureşti - Ploieşti, funcţionarii din Bărcăneşti au, de vineri, un sediu nou pentru primărie. Construcţia acestuia a costat 1,2 milioane de euro.
Construcţia noului sediu a început în urmă cu trei ani, iar finalizarea acestuia ar fi urmat să se facă în 6 luni.
Lipsa fondurilor nu a permis însă acest lucru, iar Primăria a funcţionat, din 2008, într-un imobil închiriat de la un localnic, la intrare în Româneşti. Pentru curte şi clădire, administraţia locală a plătit lunar 1.500 de euro, fără utilităţi.
Într-un final, banii au fost găsiţi, iar noul sediu a costat aproximativ 1, 2 milioane de euro, banii provenind de la bugetul local (80%) şi restul de la Consiliul Judeţean Prahova.
“În Comuna Bărcăneşti era nevoie de un nou sediu pentru administraţia locală, mai cu seama că vechea clădire în care îşi desfăşura activitatea Primăria Bărcăneşti era veche de 100 de ani. În noul sediu al Primăriei va funcţiona şi un Birou Notarial, un Oficiu Poştal şi Poliţia Comunitară astfel încât deservirea publică a cetăţenilor din comună să se facă rapid şi la un nivel ridicat”, a spus Mircea Cosma, precizând că până la sfârşitul anului se vor inaugura alte două noi sedii la Berceni şi Jugureni.
La inaugurarea noului sediu al Primăriei Bărcăneşti au fost prezente numeroase oficialităţi locale şi judeţene.