Absolvenţii de studii economice vor putea ţine contabilitatea firmelor cu afaceri sub 35000 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice absolvent de studii economice superioare va putea întocmi evidenţa contabilă a firmelor care au cifră de afaceri şi active mai mici de 35.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii contabilităţii, informează Mediafax.

"Persoanele care în exerciţiul financiar precedent au îndeplinit următoarele două criterii: cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice. Nivelul indicatorilor prevăzuţi se poate modifica prin hotărâre a Guvernului", se arată în proiectul de ordonanţă.

Potrivit Mediafax, documentul propune ca în cazul acestor firme contabilitatea să poată fi organizată şi condusă şi pe bază de contracte/convenţii civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare, şi nu doar cu membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete