A început înzăpezirea artificială pe pârtiile din Azuga. Când se va putea schia pe Cazacu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început înzăpezirea artificală a pârtiilor din Azuga FOTO Ski Azuga

Administratorii domeniului schiabil din Azuga au demarat procesul de înzăpezire pe pârtiile din staţiune, fiind primul demers de acest fel pe Valea Prahovei.

 Tunurile de zăpadă au fost pornite miercuri dimineaţă, la primele ore, iar acţiunea de înzăpezire va continua câteva zile la rând, în funcţie de temperaturile care se vor înregistra de aici înainte.

 Scopul este ca de 1 decembrie să se poată schia măcar pe o porţiune din pârtia Cazacu, la bază, unde de regulă vin începătorii şi copiii.

Prognoza meteo pentru ultima săptămână din noiembrie şi început de decembrie este îmbucurătoare pentru schiori. Chiar dacă nu se anunţă ninsori, temperaturile, dimineaţa şi seara, vor fi negative, iar asta va permite tunurilor de zăpadă să funcţioneze în condiţii optime.

Domeniul schiabil de la Azuga anunţă scumpiri pentru accesul pe pârtiile din saţiune. Aici măririle de preţ vor fi ceva mai mari, cu până la 20 la sută faţă de costurile actuale. Modificarea tarifelor este justificată însă de investiţiile făcute în prezent la noua instalaţie de transport pe cablu care va deservi pârtia Sorica pe o distanţă mai mare faţă de vechiul teleschi.

SURSA VIDEO Facebook/Ski Azuga

„Este vorba despre o instalaţie mult mai performantă, un telescaun de două locuri, motiv pentru care consumul de energie electrică este mai mare petru că funcţionează cu un motor de 135 de KW, sunt nişte cheltuieli în plus care trebuie acoperite. Scumpirile nu vor fi însă spectaculoase”, a declarat Claudiu Ivaşcu, administrator domeniului schiabil Azuga.

Deocamdată noul telescaun nu este funcţional.

În prezent, valoarea unui schipass de o zi care permite accesul pe pârtiile din Azuga costă 140 de lei pentru un adult şi 100 de lei pentru un copil.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Staţiunile de pe Valea Prahovei se pregătesc pentru noul sezon de schi. Scumpiri în lanţ la telecabină, dar şi pârtii noi

Planurile încurcate pentru Domeniul Schiabil Transalpina-Voineasa VIDEO

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție