VIDEO Angajaţii Arpechim Piteşti au protestat timp de trei ore. 250 de oameni vor fi disponibilizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste ale muncitorilor de la Arpechim     FOTO Laurenţiu Ionescu

Aproximativ 300 de oameni protestează, marţi dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ al Arpechim Piteşti faţă de decizia administratorului judiciar de a disponibiliza 250 de oameni din cei 598 de angajaţi ai combinatului.

UPDATE Angajaţii Diviziei Petrochimice Bradu care au blocat, marţi, Drumul Naţional 65 B, apoi au blocat strada care face legătura între drumul naţional şi fabrică, au renunţat la proteste, după aproximativ trei ore.

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului „Unirea“, angajaţii au deblocat strada Petrochimiştilor, după aproximativ o oră, timp în care au traversat în mod repetat o trecere de pietoni.

„Oamenii nu vor renunţa la proteste, este o decizie de moment, dar nemulţumirea este generală şi lucrurile nu pot rămâne aşa. Este păcat că autorităţile nu vor să prezinte criteriile de disponiblizare şi ce se va întâmpla cu ei în viitor. Nu există un plan social“, a declarat preşedintele Sindicatului „Unirea“, Marian Dumitru.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş spun că au vorbit cu protestatarii, pe care i-au informat că blocarea carosabilului este ilegală.

UPDATE: Angajaţii Diviziei Petrochimice Bradu au blocat, marţi, Drumul Naţional 65 B, care face legătura între DN 65 Piteşti-Slatina şi Autostrada Bucureşti-Piteşti, ei deplasându-se într-un sens şi în celălalt, pe o trecere de pietoni.

Marţi dimineaţă, angajaţii Arpechim Piteşti au fost anunţaţi oficial de administratorul judiciar al combinatului, Gheorghe Piperea, că 250 de oameni,din totalul de 598, vor fi disponibilizaţi. Miercuri, 15 mai, vor fi anunţate şi listele cu cei 250 de disponibilizaţi.
Aproximativ 300 de angajaţi au ieşit, marţi dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ. Aceştia ameninţă că urmează să blocheze ori şoseaua care leagă Piteştiul de Craiova, ori drumul care face legătura cu Autostrada Bucureşti-Piteşti.

Vom reveni cu amănunte!

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă