VIDEO Accident pe DN 7C, în judeţul Argeş. Trei persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto/video: ISU Argeş

Două femei şi un bărbat au ajuns la spital, azi-noapte, după un accident rutier petrecut pe DN 7C, în comuna argeşeană Merişani, satul Dobrogostea.

O femeie de 49 de ani, din Merişani, care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcţia Piteşti către Curtea de Argeş, a părăsit partea carosabilă , într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (polei) şi a intrat în şanţ

"Trei persoane au fost rănite",  precizează IPJ Argeş.

ISU Argeş a intervenit cu un echipaj cu o autospecială, un echipaj cu o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Argeş.

„O femeie în vârstă de 49 de ani a fost preluată de către echipajul SMURD TIM, cu traumatism cranio-cerebral şi traumatism cranio-facial, iar un bărbat în vârstă de 51 de ani, cu traumatism cranio-cerebral şi o plagă frontal-dreapta a fost asistat de către echipajul SMURD B2. Cea de-a treia victimă, o femeie, a fost preluată de către echipajul SAJ”, precizează ISU Argeş.

Cele trei victime sunt la spital.

Alte două evenimente, în aceeaşi seară, pe acelaşi drum

În afara accidentului de la Dobrogostea, alte două evenimente rutiere, cu autoturisme ieşite în decor, au avut loc, aseară, pe DN 7C. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Recomandările poliţiştilor 

Având în vedere riscul rutier sporit în asemenea condiţii, în vederea prevenirii unor astfel de evenimente, IPJ Argeş transmite şoferilor câteva recomandări privind circulaţia în condiţii de carosabil acoperit cu polei sau pe timp de ceaţă:

- Să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, de iarnă, în cazul în care carosabilul este acoperit cu zăpadă sau polei;

- Să folosească luminile de ceaţă şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;

- Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;

- Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;

- Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;

- Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

- Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Ciorba Candrenarilor, rețetă păstrată de părintele Artemie, de la Schitul Sfântul Ilie. Care sunt ingredientele secrete
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla