Veteranul de război Ştefan Merişanu a împlinit 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veteranul de război Ştefan Merişanu, Foto: Primăria Piteşti

Veteranul de război Ştefan Merişanu a atins centenarul. S-a născut în judeţul Teleorman, a luptat în Al Doilea Război Mondial la antiaeriană Bucureşti, dar s-a stabilit în Piteşti.

Un secol de viaţă a sărbătorit, săptămâna aceasta, Ştefan Merişanu, veteran de război. S-a născut pe 12 octombrie 1921, la Turnu Măgurele, dar e, prin adopţie, piteştean.

A fost concentrat pe front în Al Doilea Război Mondial şi a fost plasat la antiaeriană Bucureşti, unde a servit armata română din posturile de pe centura capitalei.

Ştefan Merişanu trăieşte alături de fiica sa într-un apartament din cartierul Banatului. A lucrat o viaţă întreagă, până la pensie, pentru Căile Ferate Române, ca şef de gară în oraşul de baştină, apoi, din anii 70, ca specialist, aici, la Piteşti.

Veteranul de război Ştefan Merişanu a împlinit 100 de ani

Primarul Cristian Gentea l-a felicitat joi, în numele municipalităţii piteştene, cu ocazia sărbătoririi celor 100 de ani, şi i-a înmânat Diploma Piteştean Centenar, un premiu de 1.000 de lei, flori şi tradiţionalul tort aniversar.

 

Veteranul de război Ştefan Merişanu a împlinit 100 de ani
Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO